Evadarea în viitor-Evadarea în trecut

Evadarea în viitor
Anxietatea este groapa dintre acum si dupa. Este o necunoa~tere a prezentei proprii în prezent si o fuga într- un viitor imaginat sau creat cu nelini~te.
"Mâine" este un joc psihologic: a amâna tot timpul pe mai târziu ceea ce se poate face azi. Este o evadare în viitor, o iluzie, dar si o fuga într-un prezent care astfel este fixat. Este drama celor trei surori ale lui Cehov care se repeta la 20 de ani, la 40 de ani si la 60 de ani: "anul viitor". Iar în tot acest timp, viata plictisita nu se schimba.
Evadarea în trecut
Nostalgia poate fi o fixatie într-un trecut revolut pe care persoana în cauza nu reuseste sa-I depaseasca, sa-I "termine", cum ar spune Gestalt-terapia.
O cauza posibila:
De o asteptare imposibila a unei persoane sau a unei situatii: asteptare prea mare sau nerealista, niciodata adecvata: daca continuati sa asteptati de la o persoana (sau de la o situatie) ceva ce nu poate sau nu vrea sa va dea, va provocati singur nefericirea, sapându-va singur groapa. Actionati altfel, ca si cum celalalt nu se va schimba niciodata; atunci îsi va modifica atitudinea sau unul dintre dumneavoastra va renunta.
James Hollis

Evadarea in prezent=Jocul distrugator al lui "da ... dar"

Jocul psihologic distrugator al lui "da ... dar" se desfasoara atunci când o persoana vine sa se plânga si da acest raspuns repetitiv atunci când i se propune o schimbare. Este un "nu" camuflat. Daca acest joc între consilier si client continua, se va ajunge la dependenta si la status-quo, un prezent dureros, imobil si fara iesire.
O viata ritualizata produce acelasi efect: ritualul face viitorul previzibil.
"Solutiile probate" sunt raspunsuri ineficace pe care o persoana le repeta în fata aceleiasi probleme. Ele mentin problema deoarece împiedica cautarea altor solutii. În acel caz, solutia este problema. Daca faceti tot timpul acelasi lucru, veti ajunge la acelasi rezultat. Este o fixare, deci o evadare în prezent. Terapia propune urmatoarea solutie: daca nu sunteti, satisfacut de partenerul dumneavoastra, schimbati-va mai întâi comportamentul, înainte de a le schimba pe cele de mai sus.
Andre Moreau

Forme de manifestare ale umbrei- Partea II

Felurile în care Umbra se manifesta în vietile noastre se împart în patru categorii: a) Umbra ramâne inconstienta, dar activa în viata noastra; b) ne dezicem de ea proiectând-o asupra altora;c)Umbra uzurpa constientul si ne poseda sau d) duce la o largire a constientului prin recunoastere, dialog si asimilare a continutului sau.
c) V-ati alaturat vreodata unei mase care linsa pe cineva? Ati condamnat vreodata pe cineva aflat in minoritate? Daca da, inseamna ca ati fost posedati de-si v-ati identificat cu- Umbra.
William Carlos Williams, medic practician si important poet imagist, a scris o povestire despre vizita pe care a facut-o cândva unei fetite bolnave, dintr-un cartier muncitoresc din New Jersey. Fetita nu voia sa-I lase sa se uite în gâtul ei inflamat. Pierzându-si rabdarea, Williams a tinut-o strâns si i-a deschis cu forta gura. Ceea ce începuse dintr-o intentie buna s-a transformat rapid într-o lupta, în care complexul puterii, existent în fiecare dintre noi, a crescut brusc. Medicul s-a lasat prada sentimentului de satisfactie derivat din rolul lui de tamaduitor, dar mai târziu a reflectat cu tristete la acest act brutal comis împotriva unui copil speriat si neajutorat.
Cât rau a fost savârsit, cu sau fara intentie, de catre oameni obisnuiti, care s-au lasat purtati de valul acestor energii? Ceea ce am negat inauntrul nostru se va abate mai devreme sau mai târziu asupra lumii exterioare. Sa fii posedat de Umbra înseamna sa raspândesti în jur un flux puternic de energie. Nu e de mirare ca aceasta este deseori atât de seducatoare. Iar cei mai periculosi dintre noi sunt cei care, plini de sine, nu se îndoiesc ca au dreptate, pentru ca ei sunt cei mai putini capabili de a întelege raul pe care îl fac în jurul lor.
d) Oare cât de zdruncinati suntem când descoperim ca dusmanul care ne priveste în fata suntem chiar noi însine? Cine nu ar da bir cu fugitii de la o astfel de întâlnire?
Dupa ce o viata întreaga,am tot dat vina pe altii, este foarte dificil sa întelegem în cele din urma ca singura persoana prezenta în toate episoadele acestei telenovele care este viata noastra suntem noi însine si, ca o concluzie necesara, ca suntem în mare parte raspunzatori pentru finalul dramei. Iar acesta este probabil motivul pentru care amânam pe cât posibil recunoasterea Umbrei noastre. Un banc vechi din Philadelphia spune: "Quakerii au venit în Pennsylvania pentru a face bine, si le-a fost într-adevar destul de bine." Cine doreste sa culeaga ceea ce a semanat în propria gradina, sau în propriii copii?
Protestam spunând ca nu avem decât intentii bune si demonstram ca urmarim cunoasterea de sine, dar cine poate suporta întreaga povara a acestui spectru mai larg al naturii omenesti? Dar... dar, asemenea momente de vanitate umilita contin semintele tamaduirii, ale largirii constientului si ale ispasirii trecutului. În aceste momente, în care ne vedem în oglinda - si zarim slabele contururi ale naturii noastre mai complexe - putem reclama o natura omeneasca mai cuprinzatoare si o sfera mai larga a constientului, devenind astfel ceva mai putin periculosi pentru cei din jur. Cu cât sunt mai în masura sa identific fortele care lucreaza în interior, cu atât mai putin probabila este necesitatea ca ele sa se manifeste în exterior. Dupa cum ne-a prezis Jung, ceea ce negam în interior seva întoarce la noi sub masca destinului. Cine si-ar fi putut imagina ca originile "destinului", care pare sa existe în totalitate în afara noastra, pot fi trasate inapoi spre launtrul nostru? Aducerea Umbrei în sfera constientului implica întotdeauna un sentiment de umilire, dar înseamna si o largire a acestei sfere, pentru ca astfel începem sa ne aproppiem, sa respectam si sa ne împacam cu natura noastra omeneasca mai complexa.Totalitatea intrupata de sine "se manifesta în contrarii si în conflictul dintre ele ... Si, de aceea,-drumul spre sine este mai întâi un conflict" Jung, Opere complete 12. Purtam aceasta polaritate în noi. Unii se feresc de aceasta tensiune, altii reusesc sa o îmbratiseze. Cunoasterea progresiva a acestor aspecte ale psihicului nostru pe care le-am disociat,îngropat si proiectat, si asumarea lor contribuie la profunzimea vietii noastre si ne ofera o activitate de o viata. Oricât de problematica poate parea aceasta munca analitica cu Umbra, este singura cale de tamaduire psihologica personala si de tamaduire a relatiilor cu ceilalti. Munca pe care o depunem nu va contribui la o mai mare satisfactie a eului, ci la o mai mare apropiere a eului de totalitate. Munca aceasta cu Umbra, de care poate ca ne ferim, este calea spre tamaduire, spre crestere psihologica si, în acelasi timp ,spre îndreptarea relatiilor cu comunitatea. Tikkun olam,tamaduirea lumii, începe cu noi însine, începe cu ceea ce nu dorim sa stim despre noi. De-a lungul timpului, examinarea aceasta constiincioasa va începe sa se rasfrânga si asupra celor din jur. Asumarea propriei noastre Umbre contribuie la îndreptarea lumii.
James Hollis

Forme de manifestare ale umbrei- Partea I

Felurile în care Umbra se manifesta în vietile noastre se împart în patru categorii: a) Umbra ramâne inconstienta, dar activa în viata noastra; b) ne dezicem de ea proiectând-o asupra altora;c)Umbra uzurpa constientul si ne poseda sau d) duce la o largire a constientului prin recunoastere, dialog si asimilare a continutului sau.
a) Nimeni nu poate raspunde la întrebarea: "Spune-mi, de ce anume esti inconstient?" Prin definitie, nu cunoastem ceea ce nu cunoastem. Nu cunoastem ceea ce ne-ar putea cunoaste pe noi. Dar ceea ce nu stim despre noi persista si se infiltreaza subtil în valorile si optiunile noastre. Chiar daca am realiza brusc ca suntem stapâniti de motive si scopuri contrare valorilor declarate, am începe probabil sa ne justificam de ce am gândit ce am gândit, de ce am facut ce am facut. Unul dintre cele mai clare indicii ale apararii noastre împotriva Umbrei sunt rationamentele cu care ne grabim sa ne justificam pozitia fata de orice chestiune.
La fel procedam si în cazul Umbrei. Nu stim ca modelele pe care le vedem, interpretarile pe care le le construim, lumile pe care le imaginam îsi au începutul în noi însine, iar apoi ne directioneaza în mod autonom. Umbra reprezinta tot ceea ce ne tulbura- adica ceea ce este strain eului nostru ideal, in contradictie cu ceea ce dorim sa credem despre noi - sau ameninta sa destabilizeze constiinta de sine pe care ne place sa o avem. Eul se formeaza din numeroasele cioburi ale experientei fragmentare si ca atare poate fi usor amenintat de propria sa "alteritate", de orice contrazice sau chiar îi corecteaza scopurile sale fundamentale. Eul stie astfel rareori suficient pentru a sti ca nu stie suficient. Astfel este posedat, stapânit, condus de ceea ce nu stie. Stie pestele ca înoata în apa? Bineînteles ca nu. Pestele formeaza un tot cu elementul în care traieste. Stie eul ca înoata într-o mare de valori si energii care se afla în competitie, deseori în contradictie una cu cealalta? Rareori stie acest lucru.
b) Haideti sa le facem de petrecanie! (cine isi da ragazul sa intrebe cat de mult aceia ne seamana noua?) Iuliu Cezar? Nimeni altul; Priviti la Joe de colo, cât de preocupat este numai de sine. (cine mai adauga, "la fel ca mine"?)
Pentru eul constient, acea foita subtire care acopera o mare imensa, fosforescenta, tot ceea ce se afla sub sfera sa de influenta este fie inexistent, fie inactiv.
Nimeni nu proiecteaza constient, pentru ca asa ceva este o contradictie în termeni. Nimeni nu se trezeste dimineata cu intentia de a face aceste proiectii. Cu toate acestea, invariabil, energia noastra psihica, în special cea aflata în afara sferei Constientului, se exprima printr-o dinamica pe care eul nu o poate controla. Astfel ne îndragostim, astfel ne temem de cei care ne sunt straini, astfel ne recream mereu trecutul relational. Psihicul este un_computer analog, directionat de trecut. El cauta analogii, punând întrebari de genul: "Când m-am mai aflat aici?" "Ce stiu despre asta?","Ce-mi spune experienta trecuta despre asta?"Astfel proiectam viata noastra launtrica sau aspecte ale acesteia -asupra altor persoane, altor grupuri, altor natiuni. Prin urmare, propaganda, campaniile politice si publicitatea cauta deliberat sa obtina o reactie pozitiva sau negativa din partea noastra. Capacitatea critica a eului constient este adesea înlocuita cu puterile programatoare ale trecutului, iar momentele noi sunt prejudiciate de cele vechi. Cu fiecare proiectare a Umbei instrainarea noastra potentiala de realitate sporeste; cu atât mai distorsionata perspectiva noastra asupra realitatii. Rareori se dovedeste lumea, rareori se dovedesc ceilalti a fi exact cum ne-am asteptat sa fie. Am purtat razboaie, am iubit, am început si ne-am împotmolit în relatii pornind de la proiectii ale Umbrei, iar ulterior ne-am întrebat ce au însemnat toate acestea. Ei sunt purtatorii vietii noastre tainuite, iar pentru asta ii vom ura, ii vom defaima, pentru ca au comis cea mai odioasa crima.
Acesti oameni pe care se fac proiectiile ne amintesc un aspect al persoanei noastre pe care nu suportam sa îl vedem. Din pacate, cu cât este mai slab eul, cu atât sunt mai intolerante judecatile si cu atât mai mare este potentialul de a da 'verdicte categorice' asupra altora, ceea ce inseamna bigotism si prejudecata.
De unde ia nastere bârfa si invidia, daca nu din fuga aceasta din fata noastra însine?
James Hollis

Ce este Umbra?

Un politician care tuna si fulgera împotriva drepturilor homosexualilor se dovedeste a fi el însusi homosexual. Ce exprima pozitia lui publica: ura de sine sau o exploatare cinica a ignorantei si bigotismului electoratului sau? Oare îi este atât de importanta mentinerea functiei publice, iar daca da, de ce?
Lista poate continua la nesfârsit, câta vreme vor exista povesti despre vietile omenesti. Oricât de diferite ar fi aceste exemple, ele au totusi ceva în comun. Toate sunt manifestari ale Umbrei.
Cum pot exista atâtea discrepante între valorile declarate, presupusele virtuti si numeroasele noastre fapte jenante, deseori distructive?
Poate cel mai întelept gând rostit vreodata de o fiinta omeneasca este cel al poetului latin Terentiu, care, cu aproape doua mii de ani în urma, scria: "Nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain." Dar poate fi adevarat? Eul pe care îl cunosc si pretuiesc, eul pe care îl prezint celorlalti este cu certitudine lipsit de laturile întunecate ale comportamentului uman. Cum mi-as putea imagina ca în sinea mea se ascunde un ucigas? Cum as putea trai crezând ca pot nutri gânduri violente, desfrânate si lacome fata de ceilalti?
Reflectând la aceste lucruri, ajungem la concluzia ca ceea ce numim sinele nostru este compus din numeroase farâme, numeroase euri fragmentare. Unele dintre aceste parti intunecate sunt complexele, termenul lui Jung pentru modul în care psihicul nostru se încarca cu idei programate, desi fiecare dintre noi are un alt trecut. Deoarece suntem cu totii partasi la umanitate si, într-o oarecare masura, la aceeasi cultura, avem deseori aceleasi energii determinate de trecutul nostru, în legatura cu banii, puterea, sexualitatea, hrana si altele asemenea. În vreme ce stramosii nostri proiectau originea acestor euri fragmentare în exterior, asupra Diavolului sau a Celui Rau, omul modern este mai dispus sa accepte ca aceste gânduri si fapte mai întunecate provin din interiorul nostru si ca noi suntem, pâna la urma, responsabili pentru ele.
Siguranta de sine si o buna masura de curaj sunt necesare pentru a examina si prelua raspunderea pentru aceste euri mai întunecate, atunci când ele îsi manifesta prezenta. Este mult mai simplu sa le negam, sa dam vina pe altii, sa le proiectam asupra altora sau sa le îngropam în uitare si sa mergem mai departe.
Ceea ce nu constientizam va continua sa ne bântuie vietile - si lumea din jur. Scurta noastra trecere prin aceasta lume nu ne permite sa constientizam si sa asimilam tot ceea ce se afla în interiorul nostru. Si totusi, calitatea vietii noastre depinde direct de nivelul de constienta cu care ne luam deciziile noastre zilnice.
James Hollis

Eul=Umbra- un camion care vine din fata spre noi, pe banda gresita

Eul pe care eu îl cunosc nu stie suficient pentru a sti ca nu stie suficient. Se crede un cristal luminos, când, de fapt, e în mare parte alcatuit din nuante de gri, în mare parte din forme vagi, piezise, iar uneori din pur obsidian opac. Eul care cred ca sunt e doar ceea ce-mi spune eul despre mine, o foita fragila care acopera o imensa mare interioara. Limbajul ne tradeaza. Când spun eu, care eu vorbeste? Care parte a întregului este în acea clipa dominanta? Când spun în sinea mea, care sine vorbeste? Cum pot spune ca eu ma cunosc, în fiecare ... sau în oricare clipa?
De ce savârsesc oamenii buni fapte rele? De ce sunt viata noastra personala si trecutul nostru social atât de brutale, atât de repetitive, atât de daunatoare noua si celor din jurul nostru, atât de autodistructive?
Psihicul omenesc nu este un tot unitarsau unificat, asa cum îi place eului sa creada, ci este diversificat, complex si divizat ... mereu divizat.
Este o amagire a eului uneori o amagire necesara, credinta ca acest conglomerat de euri fragmentare se afla sub controlul nostru, ca nu depaseste raza de actiune a constientului sau, chiar, ca poat fi cunoscut. Aceste euri fragmentare, aceste prezente mai intunecate sunt sisteme de energie fractionale, care au ca atare capacitatea de a actiona independent de intentia noastra constienta. Sunt într-adevar destul de active în aproape fiece el si au puterea de a detrona constientul, de a uzurpa libertatea si de a-si realiza propriile scopuri, cu sau fara stiinta noastra. Privind lucrurile cu umor, am putea spune ca anumite parti ale noastre nu au facut cunostinta cu alte parti, iar daca deja au facut, s-ar putea sa nu se înteleaga foarte bine .
Pâna la urma, suntem pe deplin raspunzatori pentru actiunile si consecintele Umbrei, chiar daca la momentul respectiv nu am fost constienti de influenta ei.
Munca noastra analitica cu Umbra personala ne determina, pana la urma, in mare masura munca noastra cu Umbra la toate celelalte niveluri. Ceea ce ignoram în interiorul nostru se va indrepta mai devreme sau mai tariziu din exterior impotriva noastra.... ca un camion care vine din fata spre noi, pe banda gresita.
Cei care nu tin seama de implicatiile sufletului uman divizat raman inconstienti si devin astfel periculosi pentru sine si pentru cei din jur. Cei care se opresc pentru a arunca o privire, care se întreaba de ce, se vor gasi, în tot mai mare masura, în armonie cu complexitatea propriilor procese psihologice; îsi vor considera vietile mai interesante si vor deveni mai putin periculosi pentru sine si pentru cei din jur.
Rareori aceste carti iau în considerare aptul ca foarte putin din ceea ce ne guverneaza vietile se a1a în sfera de influenta a constientului, ca suntem deformati launtric de motive contradictorii, ca o parte din noi nu vrea sa se conformeze scopului urmarit de o alta parte, tot ceea ce realizeaza eul nostru constient îsi are corespondentul în "eurile" mai întunecate, care opereaza în sens opus.
James Hollis

De ce bărbaţii se însoară cu "scorpii"

Toată lumea a auzit povestea cu prinţul care se însoară cu fecioara săracă. Sau cu burlacul frumos şi râvnit care ar putea avea orice fată, dar care se îndrăgosteşte în schimb de o femeie obişnuită şi dificilă. La nuntă, are impresia că este cel mai norocos bărbat din lume. între timp, familia lui înghite cu nemiluita antiacide stomacale şi se întreabă, „De ce ea?" Apoi încep speculaţiile: „S-o fi ales oare pentru cum găteşte? O fi bună la pat? I-a spălat cumva creierul? Ce i-a făcut?" Cu toţii îşi doresc cu disperare să-l tragă pe individ de-o parte şi să-l întrebe direct, „De ce te însori cu o asemenea scorpie?"
De ce bărbaţii se însoară cu scorpii nu este o altă carte de genul „cum să pui mâna pe un soţ". în niciun caz "nu ai să găseşti în cartea asta o sugestie cât de mică cum că nu poţi fi o femeie completă până nu îţi găseşti .jumătatea". Dimpotrivă. Vei vedea că vom sfărâma convenţiile, te vom ajuta să înţelegi mai bine de ce unele relaţii nu duc nicăieri, şi vom moderniza concepţiile tale.
În accepţiunea mea, cuvântul scorpie nu se referă la o femeie insensibilă sau meschină. Semnificaţia cuvântului se vrea a fi una satirică şi nu trebuie luată prea în serios. Eu folosesc termenul pentru a desemna o femeie puternică, cu o identitate proprie conturată şi care se simte confortabil în pielea ei. Este o femeie mai mult decât bucuroasă să îi acorde lui „libertate de mişcare" pentru că are la rândul ei voluptatea propriei independenţe. Este o femeie care îşi impune în termeni clari şi categorici ce acceptă şi ce nu acceptă. Este o femeie care se va retrage fără ezitare la cea mai mică manifestare de lipsă de respect, atitudine care în ochii unui bărbat înseamnă un plus de atracţie, şi în niciun caz un minus. Aceasta este femeia cu care visează să se însoare el
Cu toţii am citit Cenuşăreasa. Cu toţii cunoaştem reclamele la inele de logodnă în care femeia primeşte o bijuterie strălucitoare. Cu toţii am fost invitaţi la nunţi la care sunt zece domnişoare de onoare îmbrăcate ca Tinker Bell. Apoi fotograful face o poză cu toate domnişoarele de onoare adunate în jurul miresei, aplecate asupra mâinii ei stângi şi contemplând cu veneraţie piatra imensă. Urmează apoi aruncarea buchetului, moment în care toate femeile singure se calcă în picioare disperate să-l prindă, pentru ca ulterior, un oarecare nepot prepubescent şi care poartă aparat dentar să aibă ocazia să îi pună câştigătoarei o jartieră pe coapsă. Acesta este felul în care reacţionează femeile la simpla idee de măritiş.
Bărbaţii observă cu mare atenţie comportamentul acesta. Ei constată că femeile se poartă de parcă mariajul ar fi chintesenţa vieţii lor şi îşi întipăresc informaţia în memorie. Constatarea respectivă nu face decât să îi confirme bărbatului ceea ce a ştiut de fapt tot timpul: căsnicia nu înseamnă neapărat că ea este îndrăgostită de el. Unii bărbaţi au senzaţia că femeia este îndrăgostită mai degrabă de ceremonia nunţii sau de ceea ce simbolizează căsnicia. El nu are alt rol decât acela de a umple un spaţiu liber.
Toate acestea influenţează decizia unui bărbat de a se implica sau nu într-o relaţie. El se fereşte de situaţiile în care intuieşte că femeia are nevoie de acea relaţie ca să se simtă împlinită, pentru că, din nou, are impresia că nu face altceva decât să îndeplinească o funcţie. Din punctul lui de vedere, o femeie disperată vrea doar să-l prindă în capcană, întrucât ea nu îl iubeşte pe el, ca persoană de sine stătătoare. Adevărul este că bărbaţii nu au fobie de relaţiile serioase, ci îşi doresc să găsească iubirea şi să se însoare la fel de mult ca şi femeile.
Pentru ca un bărbat să-şi dorească să se însoare, el trebuie să gândească: „Uau, ce minunat ar fi dacă femeia asta ar fi soţia mea."
SHERRY ARGOV

Cum să devii un partener mai bun pentru tine însuţi

E greu să accepţi că nu te naşti femeie sau bărbat, ci că devii.
Este de datoria mea să fiu nu doar administratorul evoluţiei sentimentelor mele şi a transformărilor lor, ci şi un mediu care primeşte sentimentele celuilalt, dacă acestea sunt... acceptabile.
Dacă adopt atitudinea: „Sunt responsabil de ce simt", va fi necesar să-mi modific multe atitudini şi felul de a gândi. Aceasta va produce o schimbare în opinia mea despre ceilalţi şi despre mine însumi. Această transformare este osarcină de o viaţă: de a deveni, de a fi cel mai bun partener... pe care l-aş putea avea vreodată.
Jacques-Salome

Gestionarea impactului mesajelor celuilalt

E sarcina mea să gestionez impactul, rezonanţa, emoţiile trezite în mine de actele sau de cuvintele celuilalt. într-adevăr, n-avem nici o formă de imunitate în faţa încărcăturii negative a anumitor mesaje. O mică frază nesemnificativă, un cuvânt cu conotaţie afectivă ne vor otrăvi pur şi simplu. Fiecare a avut experienţa unei asemenea întâlniri în care, după un schimb, un telefon, o scrisoare, avem un sentiment difuz de disconfort, de tensiune, chiar angoasă, care ne va dezintegra organismul şi gândurile ca un acid, ca o otravă persistentă timp de mai multe ore, chiar zile.
În acest domeniu, regula ar fi: cu cât comunicarea e mai proastă, cu atât relaţia trebuie menţinută mai vie — adică să se ofere ascultare, atenţie, deschidere, în loc de îndepărtare şi ruptură.
Îi pot cere celui care m-a rănit să spună cu alte cuvinte, să reformuleze mesajul. Poate astfel va găsi cuvinte mai apropiate de intenţia sa, se va defini mai bine, va descoperi un cuvânt care să-l reprezinte mai bine. Pot reformula ceea ce am înţeles, am auzit, pentru a avea confirmarea că e ceea ce vrea celălalt să spună. Pentru că putem înţelege pe dos, în funcţie de gradul nostru de vulnerabilitate şi de intoleranţă (pe pielea noastră, în anumite domenii: corpul şi manifestările sale, de exemplu) şi după lipsa de limpezime a exprimării.
„Când mi-a spus că relaţia noastră cu siguranţă n-o să dureze prea mult, am înţeles că avea chef să plece, să mă respingă. Ani de zile mai târziu mi-am dat seama că el îşi exprima astfel teama şi nesiguranţa, dorinţa de stabilitate în ce privea relaţia noastră."
Avem o putere fabuloasă, rareori folosită, de a-i aduce celuilalt confirmarea. Confirmăm reformulând ceea ce-am auzit.
Jacques-Salome

Asumarea propriilor nevoi

Îmi pot asuma în mod direct multe dintre nevoile mele, în loc să-l fac pe celălalt responsabil de satisfacerea lor. Acest din urmă aspect e sursa unora dintre cele mai crunte frustrări reciproce care pot interveni într-un cuplu.
Mă definesc mai bine într-o relaţie dacă accept să spun nu, ceea ce-mi va permite să spun da, un da adevărat.
Cunoscându-mi mai bine zonele de toleranţă, descopăr mai repede ce e bine sau rău pentru mine într-o anume situaţie. Evit să întreţin ceva ce nu-mi doresc.
Pot învăţa să trăiesc mai mult în prezent, aici şi acum, şi nu în aşteptare, fie blocat sau pierdut într-un trecut care mă urmăreşte, fie închis într-o dependenţă de un viitor mereu nesigur sau ameninţător.
Îmi pot dezvolta capacitatea de a trece de la dorinţă la proiect, de a-mi înscrie visurile în realitate, legându-le de ceva posibil. Fiind confruntaţi cu o dorinţă, mulţi rămân la vis sau la imaginar. Trecerea de la dorinţă la proiect pare decisivă pentru o eventuală realizare. Ieşirea din dorinţă înseamnă trecerea în planul real.
Jacques-Salome

Să accepţi să fii un partener mai bun pentru tine însuţi

Sunteţi la baza tuturor relaţiilor voastre. Ceea ce nu înseamnă în centrul...
Sunteţi deci responsabili de stima, iubirea, respectul pe care vi le aduceţi.
Sunteţi responsabili şi de posibila îmbunătăţire a relaţiilor, ceea ce nu înseamnă că sunteţi responsabili de relaţie.
Aveţi sarcina şi plăcerea înfloririi şi a fericirii voastre.
Nu mai contaţi pe celălalt să-şi asume răspunderea pentru voi, pentru a vă asigura şi împlini nevoile, pentru a vă linişti temerile şi a vă cocoloşi panica. Nu aşteptaţi răspunsul de la celălalt. Puneţi-vă întrebări, lărgiţi-vă percepţia, ascultaţi-vă trăirea. Şi încredeţi-vă în imprevizibilul din voi. îndrăzniţi să vă definiţi şi punctaţi diferenţa când celălalt încearcă să vă definească.. . pornind de la o idee proprie. Experimentaţi creând realul dincolo de convingeri. Nu produceţi nimic ce nu aţi putea rezolva.
Aveţi grijă de voi cu adevărat în fiecare zi. Sunteţi unici şi extraordinari... chiar dacă aţi uitat. Trăiţi ca şi cum aţi fi singuri şi acceptaţi să vă alăturaţi celorlalţi de fiecare dată când e posibil...
Priviţi-i pe ceilalţi ca pe nişte cadouri; şi mai mult, ca pe nişte cadouri care vă îmbogăţesc viaţa.
Cel mai rău lucru în singurătate nu e să fii singur, ci să fii un prost partener pentru tine... să te plictiseşti de tine. Atunci nu ezitaţi, fiţi un bun partener pentru voi...
Viaţa vă va răsplăti însutit.
Jacques-Salome

Distincţia între intenții si reacţii

„Mi s-a întâmplat într-o dimineaţă să-mi iau farfuria cu micul dejun şi să mă duc să mănânc în camera de alături, pentru că ştirile îmi spărgeau urechile. Soţul m-a întrebat ce am păţit. I-am răspuns bine dispusă că dimineaţa am nevoie de calm şi că nu mi-ar face bine să rămân acolo unde mă simt agresată. Dacă i-aţi fi văzut faţa! După aceea, a făcut în aşa fel încât să le urmărească cât mai puţin sau se scuza: «în lume se petrec lucruri importante!» Nu mi-ar plăcea să renunţe la ştirile care îl interesează, ci să le asculte fără mine şi fără să se simtă ofensat."
În acest exemplu, femeia îşi respectă ritmul, dorinţa personală de a-şi lua micul dejun în linişte. Celălalt îi împrumută o intenţie de respingere, critică sau cerere. A-i împrumuta celuilalt dorinţa sau a te simţi rănit de comportamentul autonom al celuilalt stă la baza multor neînţelegeri. Intenţiile împrumutate celuilalt reflectă temerile noastre, se leagă de îndoieli, sentimente de devalorizare sau de persecuţie.
Jacques-Salome

O imagine de sine construită pe baze fragile- despre Emisfera dreapta

Din fragedă copilărie până la adolescenţă, construcția imaginii de sine a Intuitiv-Senzitivilor se confruntă cu o dublă diferenţă, cu două fațete, difente prin formă, dar având consecințe asemănătoare.
1. Primul scenariu: copilul Intuitiv-Senzitiv se percepe el însuși ca fiind diferit, fără a înțelege de ce nu reușește să fie, să gândească, să înțeleagă sau să simtă precum ceilalți. Încearcă adesea, are tentative de conformare, de adaptare. Dar toate acestea necesită multă energie. Adaptarea sa nu este naturală, spontană, evidentă. Mai degrabă se observă trăind decât să trăiască propriu-zis. Această postură funcționează uneori, el se integrează, crește odată cu ceilalți în ciuda acestui decalaj persistent şi de neînțeles pentru el; uneori eșuează însă, iar singurătatea îl ajunge din urmă. Și va fi cu atât mai compactă cu cât eforturile sale de a fi acceptat ca identic au fost unele susținute. Nu mai ştie foarte bine cine este. Oscilează între o imagine de sine profund negativă — „nu am nicio valoare“, „nu sunt demn de a fi iubit“, „nu voi reuşi niciodată nimic” — și o convingere intimă și constantă că ceva îi scapă, dar ce? Acest disconfort psihologic, deseori dureros, bruiază reprezentarea sinelui și posibilitatea de a se simţi „bine în propria piele“ şi în viaţa sa.
2. Al doilea scenariu: tânărul Intuitiv-Senzitiv nu şi-a dat seama că este diferit. Se crede un copil, un adolescent precum ceilalţi. Nu distinge caracteristicile aparte ale gândirii și sensibilităţii sale. Este convins că toţi funcţionează ca el.
Atunci va trăi anumite reacţii, anumite comportamente, anumite episoade de viață ca fiind agresive, nedrepte, profund vătămătoare. Şi cu cât va încerca mai mult să le dea un sens, să ceară explicaţii pentru aceste manifestări trăite drept ostile, cu atât mai mult se va confrunta cu neînțelegerea. A sa și a celorlalți.
Pierdut, fără să înţeleagă ce i se întâmplă și de ce, fără să poată împărtăşi această spaimă ascunsă, are sentimentul că lucrurile îi scapă de sub control și începe să se îndoiască de el: dacă toată lumea pare să creadă că ceea ce sunt nu este bine însearană câ nu yalorez mare lucru, În acest context, cum să-și construiască o imagine de sine solidă?

JEANNE SIAUD FACCHIN

Şi dacă fericirea supremă nu există? Arta de a ne bucura de orice...

Trăim într-o societate în care fiecare individ are dreptul la fericire. Mai mult chiar, are şi datoria de a fi fericit. Da, fericirea devine o îndatorire. Și dacă nu o obținem, ni se pare nedrept, fiind probabil vina cuiva: a partenerului, a copiilor, a şefului, a anturajului, a guvernului... Contextul în care trăim ne îndeamnă să revendicăm cu glas tare acest drept şi această obligație: fiţi fericiți! Şi ajungem să credem într-o asemenea fericire prefabricată — sau ne prefacem că da: casa visurilor noastre, călătoria minunată, produsele care ne fac atât de frumoşi şi dezirabili, magazinul tuturor poftelor noastre, brandul ce ne va face irezistibili etc. — aş putea continua la nesfârşit, dar nu asta mi-am propus.
Ideea pe care mi-ar plăcea să v-o transmit este următoarea: cu toții avem în noi capacitatea de a simți ce ne provoacă plăcere și ce ne face să ne simţim bine cu noi înşine și cu ceilalți. Trebuie să ne oprim din așteptarea și căutarea Fericirii, cu F mare. Alergâm după ea, uneori întreaga viață. Credem că da, vom fi fericiți, când copiii vor reuşi, când ne vom cumpăra casa mult dorită, când vom avea parte de promovarea pe care suntem convinși că o merităm, când vom avea suficienți bani pentru a face o mie unu de lucruri, când vom fi cunoscuți și recunoscuți, când vom ieși la pensie şi vom avea, în sfârșit, timp... Așa că trecem pe lângă propriile vieți... și nici odată ajunși acolo nu suntem în accesibil datorită fericirii obținute prin lucruri mărunte, care ne pot face viaţa sclipitoare, spumoasă, atrăgătoare, confortabilă. Evident, nu voi avea necuviinţa să ignor adevăraele suferințe, adevăratele dureri ale vieţii sociale, culturale, psihologice, ale evenimentelor speciale. Îi respect profund pe cei ce suferă. Mă adresez însă celorlalți, oamenilor obișnuiți care au acces la bucurii obișnuite și se plâng că nu au parte de o fericire extraordinară. Este doar o capcană. Fericirea este acolo și asta este extraordinar!
In căutarea bucuriilor mărunte
Gândiţi-vă puţin: care sunt lucrurile, chiar cele mai mărunte, care vă provoacă o satisfacţie profundă sau chiar trecătoare? Orice răspuns e bun. Priviţi în jurul vostru, în viaţa voastră: vedeţi acele lucruri micuţe minunate pe care nemulțumirea cronică şi contagioasă vă împiedică să le vedeți? Vedeţi toate acele succese, mici și mari, pe care le-aţi avut în ciuda propriei firi şi a dificultăților? Vedeţi adânc în voi cât de mândri puteți fi de ceea ce aţi reușit, de ceea ce aveţi, chiar dacă societatea ne tot explică fără oprire că putem avea mai mult și mai frumos? Dar mai mult decât ce? Singurul nostru indicator suntem noi înșine. Singurul lucru de care avem nevoie este acela care ne aliniază cu sinele nostru secret. Cel pe care numai noi îl recunoaștem. Este al nostru, este bunul nostru cel mai de preţ. Nu există „mai bogat“, cu siguranţă nu la exterior. Să încercăm să ne regăsim. E mai bine, nu?

JEANNE SIAUD FACCHIN

Ai grijă la așteptările mari

Brad lucra ca supraveghetor într-o fabrică. Se aștepta ca subordonații săi să înceapă lucrul la timp, să evite să tragă de timp la cafea și să respecte durata pauzelor de prânz. Nu era prea indulgent cu muncitorii. Nu era perfecționist, însă așteptările sale excesive îi puneau probleme. Cei care lucrau cu el îl considerau pe Brad o sursă de stres și au transmis managementului superior o petiție semnată, cerând ca acesta să fie înlocuit.
Observă diferenţa dintre perfecționism, de asemenea o trăsătură nefericită, și așteptări excesive. Dacă ar fi fost perfecționist Brad ar fi insistat ca muncitorii săi să facă produse perfecte. Însă nu aceasta era problema lui. Așteptările sale mari nu erau legate de reușită sau de performanţă, ci erau centrate pe solicitări legate de respectarea orelor și pe simţul său rigid referitor la timpul productiv, respectiv timpul irosit.
Iată și alte exemple: când Don i-a spus Celiei exact ce aștepta el de la o soţie, așteptările acestuia i s-au părut atât de solicitante și de meschine, încât ea a rupt pe loc logodna — și a avut noroc să scape. Janice se aştepta ca soțul ei să țină minte când e ziua ei de naștere și aniversarea căsătoriei lor, precum și zilele de naștere și aniversările celor trei surori ale sale. Tom se aștepta ca ceilalți să fie mereu punctuali și se înfuria când aceștia îl făceau să aștepte, Sally a fost profund rănită când fiul și nora nu au invitat-o de Crăciun, căci se așteptase să fie invitată.
- Cu cât ai mai puţine așteptări, cu atât vei fi mai puțin supărat și dezamăgit.
Un tip înțelept a remarcat: „Încerc să nu aștept nimic de la nimeni, Astfel, mă simt rareori rănit, dezamăgit, deziluzionat sau dezamăgit, Am mai învățat și să nu mă aștept la prea multe de la mine”,
- Întrebarea esențială pe care să ţi-o pui este dacă dorințele și așteptările tale sunt nerezonabile.
Dacă ai vreo îndoială, cere-i unui prieten apropiat o părere obiectivă,
Așteptările nerezonabile duc la dezamăgire, decepții şi nefericire, Așteptările rezonabile pregătesc calea pentru succes, satasfacție și performanţă optimă.
ARNOLD LAZARUS și CLIFFORD LAZARUS

Nimeni nu e perfect!

Harry își dorise nevasta perfectă și căminul perfect. La treizeci și nouă de ani era încă necăsătorit și stătea în chirie. Căutarea perfecțiunii făcuse ca Harry să nu poată fi satisfăcut de ofertele lumii reale.
Perfecționiștii sunt nerealiști. Puţine sunt lucrurile perfecte, iar oamenii, deloc. A te aștepta la perfecțiune din partea ta sau a celor din jur înseamnă doar a crea un standard imposibil și poate duce la o spirală descendentă a gândirii negative, care conduce spre autocritică, insatisfacţie, frustrare, resentimente și o atitudine de tipul „ce rost are?“.
În cadrul unei reuniuni sociale recente, unul dintre oaspeți afirma cu mândrie:
— Eu sunt un perfecționist!
A fost destul de descumpănit când i-am spus:
— Ne pare rău. Regretele noastre.
 Dacă te forțezi să acționezi perfect, ai putea descoperi că eforturile tale sunt contraproductive.
Faptul de a te forța să întrunești așteptări nerealiste invită la stres inutil, anxietate și epuizare. De fapt, perfecționismul adesea încurajează competiţia nesănătoasă și poate promova un comportament imoral (copiatul la examene, asumarea meritelor pentru munca altora sau arogarea unor calificări profesionale inexistente).
 Învață să îţi dai voie să nu acționezi la viteză optimă în fiecare minut al zilei.
În loc de asta, străduieşte-te să fii competent, să ai rezultate foarte bune uneori, dar nu perfecte, să îți dai seama că există zile în care ești afectat, ești preocupat de o problemă personală sau simţi că sarcina pe care o ai de îndeplinit nu pare atât de importantă. Eliberat de presiunea de a acţiona perfect te vei bucura mult mai mult de muncă, iar rezultatul va fi bun, adesea excelent.
 E deosebit de important să accepţi că unele lucruri trebuie să fie doar „suficient de bune“.
De asemenea, e important să îţi dai seama că, dacă ţintești prea sus, nu vei vedea reperul. Oamenii înţelepţi învaţă să se bucure de îndeplinirea unei sarcini, în loc să insiste asupra rezultatului.
Dacă nu reușești să atingi un standard sau obiectiv perfect, nu înseamnă că eşti un ratat. Eșecul este o urmare a faptului că obiectivul era imposibil de la bun început.
ARNOLD LAZARUS și CLIFFORD LAZARUS

Pericolele gândirii pozitive greșite

Isaac suferea de ceea ce s-ar putea numi „optimism orbitor“. Se concentra exclusiv asupra laturii pozitive a vieții. Asupra tuturor evenimentelor pozitive. Măturând sub preș realitățile dure, era adesea luat prin surprindere când apăreau circumstanţe negreșit negative. Adesea, era cu garda jos și nepregătit din cauza ochelarilor cu lentile roz, pe care îi purta mereu.
Majoritatea americanilor sunt familiarizați cu Norman Vincent Peale și lucrările acestuia privind „puterea gândirii pozitive“, În principiu, pare a fi un sfat excelent. Şi, într-adevăr, dr. Martin Seligman, cercetător de prim rang şi preşedinte al Asociației Americane de Psihologie, a arătat că „optimismul“ este un element-cheie al bunăstării emoţionale.
Există însă o mare diferenţă între optimismul sănătos și optimismul naiv din psihologia populară. Pozitivismul ameţitor ne sfatiuieste să vedem mereu partea bună. Acesta îndemnuri banale au deseori tendința de a esua.
Oamenii care Joacă jocul „totul va fi minunat“ nu numai pierd din vedere problemele reale și aspectele care trebuie tratate, ci îi impledică și pe cel din jur să îşi exprime suferința, durerea mânia, singurătatea sau temerile. E dificii, dacă nu imposibii, să dai frâu liber sentimentelor reale în prezența unei astfel de persoane care mereu gândește pozitiv, Adesea, ele îi fac pe ceilalţi să se simtă vinovaţi pentru că au sentimente negative.
- Optimiştii realişti nu vorbesc despre cât sunt de minunate lucrurile, despre cât de bine va ieși totul, atunci când se confruntă cu evenimente cu adevărat neplăcute sau nefericite.
Cei care cred că dacă îţi păstrezi zâmbetul în fața tragediilor și că dacă vei continua să cânți, totul va fi minunat, sfârșesc adesea prin a avea probleme și mai mari.
- Problemele mici, atunci când sunt ignorate, trecute cu vederea sau negate, au o tendinţă de a se extinde și a creşte, devenind probleme mari.
Diferenţa dintre optimismul fals și optimismul rațional poate fi cuprinsă prin două afirmații distincte:
(1) „Nu ai de ce să îţi faci griji, totul va fi minunat,“ Acesta e optimism fals, A doua afirmaţie reflectă optimismul realist;
(2) „Avem de-a face cu o adevărată mizerie, lucrurile nu stau prea bine, dar, dacă le tratăm pas cu pas, probabil că putem rezolva ceva.“
De asemenea, e important să înţelegi că în unele situații, schimbarea nu e posibilă, iar acceptarea, şi nu optimismul, este cea care va împiedica apariţia depresiei sau a frustrării nesfârșite.
ARNOLD LAZARUS și CLIFFORD LAZARUS

Semne ale Intuitiv-Senzitivităţii

Tiparele sau semnele ale Intuitiv-Senzitivităţii, prezentate mai jos, nu apar într-o ordine anume. Şi nu trebuie să existe toate — unele dispar, pentru a reveni mai târziu în viață, pe măsură ce persoana se maturizează.
- În copilărie ai ştiut - dar nu ai ştiut în ce fel ai ajuns să ştii - aspecte secrete din vieţile altora.
-Ai fost întotdeauna foarte receptiv: poți să-ți dai seama că aparenţa unei persoane nu se potriveşte întotdeauna cu esenţa. Este ceva evident pentru tine.
-Ştii când cineva este tulburat emoţional, chiar dacă în aparenţă, e fericit.
- Îţi e dificil să faci compromisuri — îţi place corectitudinea într-o situaţie.
-Nu te consideri neapărat o persoană religioasă, dar eşti interesat de partea spirituală a vieţii.
- Îţi place să te uiţi la lucruri sofisticate, frumoase.
- Te simţi brusc, fără un motiv anume, uşor iritat în compania altor oameni.
- Descoperi că străinii îţi spun povestea vieţii lor.
-Descoperi că adevărul îţi iese pe gură înainte să-l poți opri.
- Preferi să observi mai întâi și abia apoi să vorbeşti.
-Nu eşti prea bun la discuţii de complezenţă - preferi conversaţia profundă.
-Eşti extrem de sensibil la starea de spirit a altora.
-Dai randament în situaţii de criză, când un simţ mai profund pare să ţi se activeze.
-Eşti epuizat în preajma altora, cu toate acestea oamenii sunt stimulați animați de prezenţa ta.
-Îți doreşti cu disperare ca munca ta să fie de folos. Dacă nu este, începi să simţi o nevoie urgentă de a pleca.
Semnele de deschidere se dezvoltă, pe măsură ce procesul de deschidere a intuiţiei merge mai în profunzime. Aceste semne se transformă într-o curiozitate mai profundă.

HEIDI SAWYER

Gestionarea gremlinilor şi goblinilor noştri din „Calculator”

Pe măsură ce procesul de deschidere continuă, IntuitivSenzitivii devin tot mai sensibili la alţi oameni și la lumea lor interioară şi, pe măsură ce îşi dezvoltă capacităţile, le este tot mai greu să facă față abilității de a gestiona „lustrul” de suprafață. Ei încep să se simtă complet epuizați în preajma altor oameni şi au nevoie să se pregătească pentru anumite situaţii sau medii sociale. Asta nu înseamnă că sistemul lor este slab: este doar împovărat. Ei încep apoi să caute relaţii autentice, bazate pe bunătate și onestitate. Aerele și fasoanele de superioritate și inferioritate devin copleşitor de obositoare și stresante pentru Senzitivi, în mare parte pentru că este și așa de ajuns că trebuie să-și gestioneze propriii gremlini şi goblini, ca să mai aibă de-a face și cu proiecţiile altor oameni. Văd adesea, la acest nivel, un suflet Senzitiv îndreptându-se către stadiul în care se retrage să se vindece; se retrage în lumea interioară - adeseori la un nivel inconştient - decizând că are nevoie să reechilibreze situaţia. Din experiența mea, dezvoltându-ţi intuiţia, ajuţi calculatorul să gestioneze gremlinii şi goblinii. Când ajungem să fim mai conştienţi de faptul că suntem programaţi în calculatorul nostru interior, devine mult mai uşor să observăm decât să ne simțim complet absorbiți de o situaţie. Dezvoltarea intuiţiei până într-acolo încât să putem observa gremlinii şi goblinii înainte ca aceştia să scape de sub Control presupune să ne hrănim încontinuu abilitatea de a simti. Data următoare când te vei simţi agitat sau frustrat opreste-te un moment şi întreabă-te: Ce simt cu adevăr ? cu tot corpul, nu doar cu capul. Gremlinii şi gobblinii controlează mintea, în timp ce intuiţia controlează corpul. Acesta este nivelul la care putem să dezvoltăm o compasune autentică şi să empatizăm cu alţii şi cu lumea lor interioară, adesea ieşită de sub control, în loc să încercăm să respingem tot ce ajunge în trăirea noastră interioară.

HEIDI SAWYER

„Calculatorul” creierului nostru şi „gremlinii şi goblinii” săi

În cartea sa The Chimp Paradox (Paradoxul cimpanzeului), psihiatrul sportiv dr. Steve Peters explică foarte bine principalul lucru pe care Intuitiv-Senzitivii vor să-l rezolve în viață, ca parte a procesului de înţelegere a deschiderii spre lumea lor mai profundă. El descrie asta drept cazul „calculatoarelor, goblinilor şi gremlinilor”.
În teoria lui Peters, calculatorul este influenţa dirijatoare din creier, iar, atunci când funcţionează bine, aceasta oferă stabilitatea mentală. El spune că, atunci când ne naştem, calculatorul este un hard disk gol, pregătit pentru stocarea convingerilor şi comportamentelor pe care le adunăm cât timp trăim. Cred că este puţin mai complicat de atât — din cauza câmpului minat de probleme transmise urmașilor de-a lungul generaţiilor.
Calculatorul stochează informaţiile „pilotului automat” - convingerile pozitive şi funcţiile automate aflate în sistemul nostru comportamental (calculatorul) pe parcursul vieții, ce ne ajută să avem succes și să fim fericiţi. Şi, de asemenea, el stochează ceea ce Peters numeşte „gremlini” şi „goblini”. Gremlinii sunt convirigeri sau comportamente nefolositoare sau distructive. Acestea sunt stocate în creier după vârsta de opt ani şi sunt asociate, mai degrabă, cu ceva de care ne putem dezobişnui - felul de a privi lumea având frustrări temporare, incapacitatea de a ne lua un angajament sau amânarea deciziilor.
Goblinii sunt convingerile viclene, complicate, mult mai dificil de îndepărtat. Ei necesită multă înţelegere conştientă şi participare activă la viaţa noastră interioară. Goblinii sunt programaţi în calculator înaintea vârstei de opt anj sunt, mai mult sau mai puţin, asociaţi cu aspectele inconştiente ale „valorii”. Un exemplu ar fi faptul că o persoan, își poate asocia propria valoare în lume cu confirmării venite de la părinţi şi cu modul în care asta își găseşte drumul în calculator.
Goblinii din alți oameni sunt tocmai ceea ce poate vedea şi mai bine Întuitiv-Senzitivul. În general, oamenii sunt fericiți atunci când nu-şi conştientizează goblinii şi felul în care aceştia interacționează cu lumea exterioară, dar Întuitiv-Genzitivii sunt incredibil de conștienți de existența lor, mai ales când văd o încăpere plină de goblini.
La începutul procesului de deschidere, nu ştiu ce să facă cu ei - cum să-i manevreze sau dacă ar fi bine să aduci vorba despre ei măcar. lar atunci când asta se amestecă cu propriii goblini ai Intuitiv-Senzitivului, se dezlănţuie iadul lăuntric.

HEIDI SAWYER