O imagine de sine construită pe baze fragile- despre Emisfera dreapta

Din fragedă copilărie până la adolescenţă, construcția imaginii de sine a Intuitiv-Senzitivilor se confruntă cu o dublă diferenţă, cu două fațete, difente prin formă, dar având consecințe asemănătoare.
1. Primul scenariu: copilul Intuitiv-Senzitiv se percepe el însuși ca fiind diferit, fără a înțelege de ce nu reușește să fie, să gândească, să înțeleagă sau să simtă precum ceilalți. Încearcă adesea, are tentative de conformare, de adaptare. Dar toate acestea necesită multă energie. Adaptarea sa nu este naturală, spontană, evidentă. Mai degrabă se observă trăind decât să trăiască propriu-zis. Această postură funcționează uneori, el se integrează, crește odată cu ceilalți în ciuda acestui decalaj persistent şi de neînțeles pentru el; uneori eșuează însă, iar singurătatea îl ajunge din urmă. Și va fi cu atât mai compactă cu cât eforturile sale de a fi acceptat ca identic au fost unele susținute. Nu mai ştie foarte bine cine este. Oscilează între o imagine de sine profund negativă — „nu am nicio valoare“, „nu sunt demn de a fi iubit“, „nu voi reuşi niciodată nimic” — și o convingere intimă și constantă că ceva îi scapă, dar ce? Acest disconfort psihologic, deseori dureros, bruiază reprezentarea sinelui și posibilitatea de a se simţi „bine în propria piele“ şi în viaţa sa.
2. Al doilea scenariu: tânărul Intuitiv-Senzitiv nu şi-a dat seama că este diferit. Se crede un copil, un adolescent precum ceilalţi. Nu distinge caracteristicile aparte ale gândirii și sensibilităţii sale. Este convins că toţi funcţionează ca el.
Atunci va trăi anumite reacţii, anumite comportamente, anumite episoade de viață ca fiind agresive, nedrepte, profund vătămătoare. Şi cu cât va încerca mai mult să le dea un sens, să ceară explicaţii pentru aceste manifestări trăite drept ostile, cu atât mai mult se va confrunta cu neînțelegerea. A sa și a celorlalți.
Pierdut, fără să înţeleagă ce i se întâmplă și de ce, fără să poată împărtăşi această spaimă ascunsă, are sentimentul că lucrurile îi scapă de sub control și începe să se îndoiască de el: dacă toată lumea pare să creadă că ceea ce sunt nu este bine însearană câ nu yalorez mare lucru, În acest context, cum să-și construiască o imagine de sine solidă?

JEANNE SIAUD FACCHIN

Şi dacă fericirea supremă nu există? Arta de a ne bucura de orice...

Trăim într-o societate în care fiecare individ are dreptul la fericire. Mai mult chiar, are şi datoria de a fi fericit. Da, fericirea devine o îndatorire. Și dacă nu o obținem, ni se pare nedrept, fiind probabil vina cuiva: a partenerului, a copiilor, a şefului, a anturajului, a guvernului... Contextul în care trăim ne îndeamnă să revendicăm cu glas tare acest drept şi această obligație: fiţi fericiți! Şi ajungem să credem într-o asemenea fericire prefabricată — sau ne prefacem că da: casa visurilor noastre, călătoria minunată, produsele care ne fac atât de frumoşi şi dezirabili, magazinul tuturor poftelor noastre, brandul ce ne va face irezistibili etc. — aş putea continua la nesfârşit, dar nu asta mi-am propus.
Ideea pe care mi-ar plăcea să v-o transmit este următoarea: cu toții avem în noi capacitatea de a simți ce ne provoacă plăcere și ce ne face să ne simţim bine cu noi înşine și cu ceilalți. Trebuie să ne oprim din așteptarea și căutarea Fericirii, cu F mare. Alergâm după ea, uneori întreaga viață. Credem că da, vom fi fericiți, când copiii vor reuşi, când ne vom cumpăra casa mult dorită, când vom avea parte de promovarea pe care suntem convinși că o merităm, când vom avea suficienți bani pentru a face o mie unu de lucruri, când vom fi cunoscuți și recunoscuți, când vom ieși la pensie şi vom avea, în sfârșit, timp... Așa că trecem pe lângă propriile vieți... și nici odată ajunși acolo nu suntem în accesibil datorită fericirii obținute prin lucruri mărunte, care ne pot face viaţa sclipitoare, spumoasă, atrăgătoare, confortabilă. Evident, nu voi avea necuviinţa să ignor adevăraele suferințe, adevăratele dureri ale vieţii sociale, culturale, psihologice, ale evenimentelor speciale. Îi respect profund pe cei ce suferă. Mă adresez însă celorlalți, oamenilor obișnuiți care au acces la bucurii obișnuite și se plâng că nu au parte de o fericire extraordinară. Este doar o capcană. Fericirea este acolo și asta este extraordinar!
In căutarea bucuriilor mărunte
Gândiţi-vă puţin: care sunt lucrurile, chiar cele mai mărunte, care vă provoacă o satisfacţie profundă sau chiar trecătoare? Orice răspuns e bun. Priviţi în jurul vostru, în viaţa voastră: vedeţi acele lucruri micuţe minunate pe care nemulțumirea cronică şi contagioasă vă împiedică să le vedeți? Vedeţi toate acele succese, mici și mari, pe care le-aţi avut în ciuda propriei firi şi a dificultăților? Vedeţi adânc în voi cât de mândri puteți fi de ceea ce aţi reușit, de ceea ce aveţi, chiar dacă societatea ne tot explică fără oprire că putem avea mai mult și mai frumos? Dar mai mult decât ce? Singurul nostru indicator suntem noi înșine. Singurul lucru de care avem nevoie este acela care ne aliniază cu sinele nostru secret. Cel pe care numai noi îl recunoaștem. Este al nostru, este bunul nostru cel mai de preţ. Nu există „mai bogat“, cu siguranţă nu la exterior. Să încercăm să ne regăsim. E mai bine, nu?

JEANNE SIAUD FACCHIN

Ai grijă la așteptările mari

Brad lucra ca supraveghetor într-o fabrică. Se aștepta ca subordonații săi să înceapă lucrul la timp, să evite să tragă de timp la cafea și să respecte durata pauzelor de prânz. Nu era prea indulgent cu muncitorii. Nu era perfecționist, însă așteptările sale excesive îi puneau probleme. Cei care lucrau cu el îl considerau pe Brad o sursă de stres și au transmis managementului superior o petiție semnată, cerând ca acesta să fie înlocuit.
Observă diferenţa dintre perfecționism, de asemenea o trăsătură nefericită, și așteptări excesive. Dacă ar fi fost perfecționist Brad ar fi insistat ca muncitorii săi să facă produse perfecte. Însă nu aceasta era problema lui. Așteptările sale mari nu erau legate de reușită sau de performanţă, ci erau centrate pe solicitări legate de respectarea orelor și pe simţul său rigid referitor la timpul productiv, respectiv timpul irosit.
Iată și alte exemple: când Don i-a spus Celiei exact ce aștepta el de la o soţie, așteptările acestuia i s-au părut atât de solicitante și de meschine, încât ea a rupt pe loc logodna — și a avut noroc să scape. Janice se aştepta ca soțul ei să țină minte când e ziua ei de naștere și aniversarea căsătoriei lor, precum și zilele de naștere și aniversările celor trei surori ale sale. Tom se aștepta ca ceilalți să fie mereu punctuali și se înfuria când aceștia îl făceau să aștepte, Sally a fost profund rănită când fiul și nora nu au invitat-o de Crăciun, căci se așteptase să fie invitată.
- Cu cât ai mai puţine așteptări, cu atât vei fi mai puțin supărat și dezamăgit.
Un tip înțelept a remarcat: „Încerc să nu aștept nimic de la nimeni, Astfel, mă simt rareori rănit, dezamăgit, deziluzionat sau dezamăgit, Am mai învățat și să nu mă aștept la prea multe de la mine”,
- Întrebarea esențială pe care să ţi-o pui este dacă dorințele și așteptările tale sunt nerezonabile.
Dacă ai vreo îndoială, cere-i unui prieten apropiat o părere obiectivă,
Așteptările nerezonabile duc la dezamăgire, decepții şi nefericire, Așteptările rezonabile pregătesc calea pentru succes, satasfacție și performanţă optimă.
ARNOLD LAZARUS și CLIFFORD LAZARUS

Nimeni nu e perfect!

Harry își dorise nevasta perfectă și căminul perfect. La treizeci și nouă de ani era încă necăsătorit și stătea în chirie. Căutarea perfecțiunii făcuse ca Harry să nu poată fi satisfăcut de ofertele lumii reale.
Perfecționiștii sunt nerealiști. Puţine sunt lucrurile perfecte, iar oamenii, deloc. A te aștepta la perfecțiune din partea ta sau a celor din jur înseamnă doar a crea un standard imposibil și poate duce la o spirală descendentă a gândirii negative, care conduce spre autocritică, insatisfacţie, frustrare, resentimente și o atitudine de tipul „ce rost are?“.
În cadrul unei reuniuni sociale recente, unul dintre oaspeți afirma cu mândrie:
— Eu sunt un perfecționist!
A fost destul de descumpănit când i-am spus:
— Ne pare rău. Regretele noastre.
 Dacă te forțezi să acționezi perfect, ai putea descoperi că eforturile tale sunt contraproductive.
Faptul de a te forța să întrunești așteptări nerealiste invită la stres inutil, anxietate și epuizare. De fapt, perfecționismul adesea încurajează competiţia nesănătoasă și poate promova un comportament imoral (copiatul la examene, asumarea meritelor pentru munca altora sau arogarea unor calificări profesionale inexistente).
 Învață să îţi dai voie să nu acționezi la viteză optimă în fiecare minut al zilei.
În loc de asta, străduieşte-te să fii competent, să ai rezultate foarte bune uneori, dar nu perfecte, să îți dai seama că există zile în care ești afectat, ești preocupat de o problemă personală sau simţi că sarcina pe care o ai de îndeplinit nu pare atât de importantă. Eliberat de presiunea de a acţiona perfect te vei bucura mult mai mult de muncă, iar rezultatul va fi bun, adesea excelent.
 E deosebit de important să accepţi că unele lucruri trebuie să fie doar „suficient de bune“.
De asemenea, e important să îţi dai seama că, dacă ţintești prea sus, nu vei vedea reperul. Oamenii înţelepţi învaţă să se bucure de îndeplinirea unei sarcini, în loc să insiste asupra rezultatului.
Dacă nu reușești să atingi un standard sau obiectiv perfect, nu înseamnă că eşti un ratat. Eșecul este o urmare a faptului că obiectivul era imposibil de la bun început.
ARNOLD LAZARUS și CLIFFORD LAZARUS

Pericolele gândirii pozitive greșite

Isaac suferea de ceea ce s-ar putea numi „optimism orbitor“. Se concentra exclusiv asupra laturii pozitive a vieții. Asupra tuturor evenimentelor pozitive. Măturând sub preș realitățile dure, era adesea luat prin surprindere când apăreau circumstanţe negreșit negative. Adesea, era cu garda jos și nepregătit din cauza ochelarilor cu lentile roz, pe care îi purta mereu.
Majoritatea americanilor sunt familiarizați cu Norman Vincent Peale și lucrările acestuia privind „puterea gândirii pozitive“, În principiu, pare a fi un sfat excelent. Şi, într-adevăr, dr. Martin Seligman, cercetător de prim rang şi preşedinte al Asociației Americane de Psihologie, a arătat că „optimismul“ este un element-cheie al bunăstării emoţionale.
Există însă o mare diferenţă între optimismul sănătos și optimismul naiv din psihologia populară. Pozitivismul ameţitor ne sfatiuieste să vedem mereu partea bună. Acesta îndemnuri banale au deseori tendința de a esua.
Oamenii care Joacă jocul „totul va fi minunat“ nu numai pierd din vedere problemele reale și aspectele care trebuie tratate, ci îi impledică și pe cel din jur să îşi exprime suferința, durerea mânia, singurătatea sau temerile. E dificii, dacă nu imposibii, să dai frâu liber sentimentelor reale în prezența unei astfel de persoane care mereu gândește pozitiv, Adesea, ele îi fac pe ceilalţi să se simtă vinovaţi pentru că au sentimente negative.
- Optimiştii realişti nu vorbesc despre cât sunt de minunate lucrurile, despre cât de bine va ieși totul, atunci când se confruntă cu evenimente cu adevărat neplăcute sau nefericite.
Cei care cred că dacă îţi păstrezi zâmbetul în fața tragediilor și că dacă vei continua să cânți, totul va fi minunat, sfârșesc adesea prin a avea probleme și mai mari.
- Problemele mici, atunci când sunt ignorate, trecute cu vederea sau negate, au o tendinţă de a se extinde și a creşte, devenind probleme mari.
Diferenţa dintre optimismul fals și optimismul rațional poate fi cuprinsă prin două afirmații distincte:
(1) „Nu ai de ce să îţi faci griji, totul va fi minunat,“ Acesta e optimism fals, A doua afirmaţie reflectă optimismul realist;
(2) „Avem de-a face cu o adevărată mizerie, lucrurile nu stau prea bine, dar, dacă le tratăm pas cu pas, probabil că putem rezolva ceva.“
De asemenea, e important să înţelegi că în unele situații, schimbarea nu e posibilă, iar acceptarea, şi nu optimismul, este cea care va împiedica apariţia depresiei sau a frustrării nesfârșite.
ARNOLD LAZARUS și CLIFFORD LAZARUS

Semne ale Intuitiv-Senzitivităţii

Tiparele sau semnele ale Intuitiv-Senzitivităţii, prezentate mai jos, nu apar într-o ordine anume. Şi nu trebuie să existe toate — unele dispar, pentru a reveni mai târziu în viață, pe măsură ce persoana se maturizează.
- În copilărie ai ştiut - dar nu ai ştiut în ce fel ai ajuns să ştii - aspecte secrete din vieţile altora.
-Ai fost întotdeauna foarte receptiv: poți să-ți dai seama că aparenţa unei persoane nu se potriveşte întotdeauna cu esenţa. Este ceva evident pentru tine.
-Ştii când cineva este tulburat emoţional, chiar dacă în aparenţă, e fericit.
- Îţi e dificil să faci compromisuri — îţi place corectitudinea într-o situaţie.
-Nu te consideri neapărat o persoană religioasă, dar eşti interesat de partea spirituală a vieţii.
- Îţi place să te uiţi la lucruri sofisticate, frumoase.
- Te simţi brusc, fără un motiv anume, uşor iritat în compania altor oameni.
- Descoperi că străinii îţi spun povestea vieţii lor.
-Descoperi că adevărul îţi iese pe gură înainte să-l poți opri.
- Preferi să observi mai întâi și abia apoi să vorbeşti.
-Nu eşti prea bun la discuţii de complezenţă - preferi conversaţia profundă.
-Eşti extrem de sensibil la starea de spirit a altora.
-Dai randament în situaţii de criză, când un simţ mai profund pare să ţi se activeze.
-Eşti epuizat în preajma altora, cu toate acestea oamenii sunt stimulați animați de prezenţa ta.
-Îți doreşti cu disperare ca munca ta să fie de folos. Dacă nu este, începi să simţi o nevoie urgentă de a pleca.
Semnele de deschidere se dezvoltă, pe măsură ce procesul de deschidere a intuiţiei merge mai în profunzime. Aceste semne se transformă într-o curiozitate mai profundă.

HEIDI SAWYER

Gestionarea gremlinilor şi goblinilor noştri din „Calculator”

Pe măsură ce procesul de deschidere continuă, IntuitivSenzitivii devin tot mai sensibili la alţi oameni și la lumea lor interioară şi, pe măsură ce îşi dezvoltă capacităţile, le este tot mai greu să facă față abilității de a gestiona „lustrul” de suprafață. Ei încep să se simtă complet epuizați în preajma altor oameni şi au nevoie să se pregătească pentru anumite situaţii sau medii sociale. Asta nu înseamnă că sistemul lor este slab: este doar împovărat. Ei încep apoi să caute relaţii autentice, bazate pe bunătate și onestitate. Aerele și fasoanele de superioritate și inferioritate devin copleşitor de obositoare și stresante pentru Senzitivi, în mare parte pentru că este și așa de ajuns că trebuie să-și gestioneze propriii gremlini şi goblini, ca să mai aibă de-a face și cu proiecţiile altor oameni. Văd adesea, la acest nivel, un suflet Senzitiv îndreptându-se către stadiul în care se retrage să se vindece; se retrage în lumea interioară - adeseori la un nivel inconştient - decizând că are nevoie să reechilibreze situaţia. Din experiența mea, dezvoltându-ţi intuiţia, ajuţi calculatorul să gestioneze gremlinii şi goblinii. Când ajungem să fim mai conştienţi de faptul că suntem programaţi în calculatorul nostru interior, devine mult mai uşor să observăm decât să ne simțim complet absorbiți de o situaţie. Dezvoltarea intuiţiei până într-acolo încât să putem observa gremlinii şi goblinii înainte ca aceştia să scape de sub Control presupune să ne hrănim încontinuu abilitatea de a simti. Data următoare când te vei simţi agitat sau frustrat opreste-te un moment şi întreabă-te: Ce simt cu adevăr ? cu tot corpul, nu doar cu capul. Gremlinii şi gobblinii controlează mintea, în timp ce intuiţia controlează corpul. Acesta este nivelul la care putem să dezvoltăm o compasune autentică şi să empatizăm cu alţii şi cu lumea lor interioară, adesea ieşită de sub control, în loc să încercăm să respingem tot ce ajunge în trăirea noastră interioară.

HEIDI SAWYER

„Calculatorul” creierului nostru şi „gremlinii şi goblinii” săi

În cartea sa The Chimp Paradox (Paradoxul cimpanzeului), psihiatrul sportiv dr. Steve Peters explică foarte bine principalul lucru pe care Intuitiv-Senzitivii vor să-l rezolve în viață, ca parte a procesului de înţelegere a deschiderii spre lumea lor mai profundă. El descrie asta drept cazul „calculatoarelor, goblinilor şi gremlinilor”.
În teoria lui Peters, calculatorul este influenţa dirijatoare din creier, iar, atunci când funcţionează bine, aceasta oferă stabilitatea mentală. El spune că, atunci când ne naştem, calculatorul este un hard disk gol, pregătit pentru stocarea convingerilor şi comportamentelor pe care le adunăm cât timp trăim. Cred că este puţin mai complicat de atât — din cauza câmpului minat de probleme transmise urmașilor de-a lungul generaţiilor.
Calculatorul stochează informaţiile „pilotului automat” - convingerile pozitive şi funcţiile automate aflate în sistemul nostru comportamental (calculatorul) pe parcursul vieții, ce ne ajută să avem succes și să fim fericiţi. Şi, de asemenea, el stochează ceea ce Peters numeşte „gremlini” şi „goblini”. Gremlinii sunt convirigeri sau comportamente nefolositoare sau distructive. Acestea sunt stocate în creier după vârsta de opt ani şi sunt asociate, mai degrabă, cu ceva de care ne putem dezobişnui - felul de a privi lumea având frustrări temporare, incapacitatea de a ne lua un angajament sau amânarea deciziilor.
Goblinii sunt convingerile viclene, complicate, mult mai dificil de îndepărtat. Ei necesită multă înţelegere conştientă şi participare activă la viaţa noastră interioară. Goblinii sunt programaţi în calculator înaintea vârstei de opt anj sunt, mai mult sau mai puţin, asociaţi cu aspectele inconştiente ale „valorii”. Un exemplu ar fi faptul că o persoan, își poate asocia propria valoare în lume cu confirmării venite de la părinţi şi cu modul în care asta își găseşte drumul în calculator.
Goblinii din alți oameni sunt tocmai ceea ce poate vedea şi mai bine Întuitiv-Senzitivul. În general, oamenii sunt fericiți atunci când nu-şi conştientizează goblinii şi felul în care aceştia interacționează cu lumea exterioară, dar Întuitiv-Genzitivii sunt incredibil de conștienți de existența lor, mai ales când văd o încăpere plină de goblini.
La începutul procesului de deschidere, nu ştiu ce să facă cu ei - cum să-i manevreze sau dacă ar fi bine să aduci vorba despre ei măcar. lar atunci când asta se amestecă cu propriii goblini ai Intuitiv-Senzitivului, se dezlănţuie iadul lăuntric.

HEIDI SAWYER

A vedea dincolo de mască

La fel ca majoritatea Intuitiv-Senzitivilor, în copilărie puteam foarte ușor să văd masca pe care o afișau oamenii în lume. Puteam să văd dincolo de masca lor de încredere şi să ajung la ceea ce era ascuns dedesubt. În cazul unora, era o nesiguranţă profundă, în cazul altora, o frică de a se trăda. Fiind copil totuși, nu am fost niciodată sigură că ceea ce gândeau ei putea fi cu adevărat dezvăluit. Am învățat să-mi reprim acest Instinct şi să nu-l mai aduc niciodată la supra faţă, până când, Într-un final, viaţa de adult l-a forțat lasă la Iveală.
Pentru mulţi Oameni Intuitiv-Senzitivi, procesul de deschidere spre partea mai profundă a sinelui începe cu o dorinţă de a evada de sub mască, în toate registrele vieţii. Semnele de forţează sinele adevărat să iasă la suprafaţă. Sentimentul de a ști fără să știi de unde știi, pe care îl ai legat de aspecte secrete din vietile oamenilor; sentimentul că ştii când cineva este supărat, chiar dacă lumea lui exterioară pare însorită; dificultatea de a face compromisuri; toate acestea sunt părți ale procesului de deschidere şi de revelare a măştii.
Vine o vreme când legăturile mai profunde nu mai sunt doar o idee frumoasă - sunt o necesitate. Abilitatea de a polei lucrurile, de a te angaja în discuţii scurte devine nu doar mai puţin atrăgătoare, ci şi mai puţin posibilă. Acum este momentul în care Intuitiv-Senzitivii încep să se simtă nelalocul lor în lume, izolați de mediul lor adevărat.
Dacă eşti Senzitiv, ai un sentiment de evaluare a tuturor celor pe care-i întâlnești, foarte rapid. Există un sentiment de cunoaștere instantanee a oamenilor, deşi ei nu par să te cunoască. Ei nu observă subtilităţile fiinţei tale, şi te simţi rănit, deoarece tu poţi să vezi ce este important pentru ei. Superficialitatea nu este ceva ce poţi să menţii, cu toate că ai sentimentul că lumea ţi-o cere.
HEIDI SAWYER

Cum să fii adaptabil

Încetează să repeți ceea ce nu a mers de la bun început.
Fă un pas înapoi și caută o nouă soluție.
Încetează să te mai lupți la nivelul problemei, răspunsul nu se află niciodată acolo.
Ocupă-te de propria ta stare de blocaj,.......

Citeşte mai departe

Încetează să renunți la puterea ta.

Nu devii lipsit de putere dintr-o singură și dramatică lovitură, ca atunci când o hoardă de barbari dau năvală și-ți ................... Citeşte mai departe

Un controversat articol medical din 1980, intitulat pe jumătate în glumă: „Este creierul cu adevărat necesar?”

Se baza pe opera neurologului britanic John Lorber, care a lucrat cu victimele unei afecțiuni cerebrale numită hidrocefalie („apă pe creier”), în care............

Citeşte mai departe