CUM SĂ FII ADAPTABIL
Încetează să repeți ceea ce nu a mers de la bun început.
Fă un pas înapoi și caută o nouă soluție.
Încetează să te mai lupți la nivelul problemei, răspunsul nu se află
niciodată acolo.
Ocupă-te de propria ta stare de blocaj. Nu te preocupa de cealaltă
persoană.
Când vechile stresuri sunt declanșate, îndepărtează-te.
Vezi mânia îndreptățită drept ceea ce este de fapt, o mânie distructivă
deghizată ca să pară pozitivă.
Reconstruiește legăturile care s-au șubrezit.
Preia o mai mare parte din povară decât crezi că meriți.
Încetează să mai dai atâta greutate ideii de a avea dreptate. În marea
schemă a lucrurilor, să ai dreptate este nesemnificativ în comparație
cu a fi fericit.
Deepak Chopra
Rudolph E. Tanzi
Încetează să renunți la puterea ta.
Nu devii lipsit de putere dintr-o singură și dramatică lovitură, ca atunci
când o hoardă de barbari dau năvală și-ți ard din temelii casa. Este un proces,
iar pentru majoritatea oamenilor, procesul este atât de gradual încât nici nu-l
sesizează. De fapt, ei sunt mai mult decât bucuroși să renunțe treptat la puterea
lor. De ce? Pentru că a fi lipsit de putere pare să fie o cale ușoară de a fi
popular, acceptat și protejat.
Renunți la puterea ta când le faci pe plac altora ca să fii acceptat.
Sau când adopți opiniile mulțimii.
Sau când lași pe cineva care pare să aibă mai multă putere, să aibă grijă
de tine.
Sau când păstrezi ranchiună.
Toate aceste acțiuni au loc la nivel psihologic, care este invizibil. Dacă o
femeie renunță la puterea ei fără să observe, în continuare ei i se pare corect și
adecvat să rămână cu modestie în fundal, să adopte opinii acceptate, să
trăiască pentru copii și să lase un soț dominator s-o calce în picioare numai ca
să mențină liniștea.
Deepak Chopra
Rudolph E. Tanzi
Un controversat articol medical din 1980, intitulat pe jumătate în glumă: „Este creierul cu adevărat necesar?”
Circuitele sunt alcătuite din țesut viu. Mai important, acestea sunt
remodelate de gânduri, amintiri, dorințe și experiențe. Deepak își amintește de
un controversat articol medical din 1980, intitulat pe jumătate în glumă: „Este
creierul cu adevărat necesar?” Se baza pe opera neurologului britanic John
Lorber, care a lucrat cu victimele unei afecțiuni cerebrale numită hidrocefalie
(„apă pe creier”), în care se produce o acumulare excesivă de lichid.
Presiunea care rezultă stoarce viața din celulele cerebrale. Hidrocefalia duce
la retardare, precum și la alte leziuni grave și chiar la deces.
Lorber scrisese anterior despre doi bebeluși născuți fără cortex cerebral.
Și totuși, în ciuda acestui defect rar și fatal, aceștia păreau să se dezvolte
normal, fără semne externe de vătămare. Un copil a supraviețuit trei luni,
celălalt, un an. Ca și cum asta n-ar fi fost îndeajuns de remarcabil, un coleg de
la Universitatea Sheffield i-a trimis lui Lorber un tânăr care avea capul mărit.
El absolvise colegiul cu rezultate excepționale, obținând o diplomă în
matematică și avea un IQ de 126. Tânărul nu avusese simptome de
hidrocefalie, ducea o viață normală. Și totuși, o tomografie computerizată a
scos la iveală, după cum s-a exprimat Lorber, că acesta „nu avea, practic,
creier”. Craniul era căptușit cu un strat subțire de celule cerebrale de circa un
milimetru grosime, iar restul spațiului din craniu era plin cu lichid cerebral.
Este înfricoșător de contemplat o asemenea tulburare, dar Lorber a împins
lucrurile mai departe, înregistrând mai bine de șase sute de cazuri. El a
împărțit subiecții în patru categorii, în funcție de cât lichid era în creier.
Categoria cu cazurile cele mai grave, reprezentând doar 10% din eșantion,
consta din oameni a căror cavitate cerebrală era plină cu lichid în proporție de
95%. Dintre aceștia, jumătate erau grav retardați; persoanele din cealaltă
jumătate aveau totuși IQ-uri de peste 100.
Deloc surprinzător, scepticii au ieșit la atac. Unii susțineau că, de bună
seamă, Lorber nu interpretase corect tomografiile, dar el i-a asigurat că
dispunea de dovezi solide. Alții afirmau că, de fapt, nu cântărise materia
cerebrală rămasă, la care el a replicat sec: „Nu pot să spun dacă studentul la
matematică are un creier de 50 de grame sau de 150 de grame, dar este
limpede că nu se situează nici pe departe aproape de masa normală de 1,5
kilograme.” Neurologii mai înțelegători au declarat că aceste rezultate
constituiau dovezi pozitive privind cât de redundant este creierul — multe
funcții sunt copiate și se suprapun. Dar alții au desconsiderat această
explicație, observând că „redundanța este o eschivare cu care scapi de ceva
ce nu înțelegi”. Până în zilele noastre, întregul fenomen este învăluit în mister,
dar trebuie să-l păstrăm în minte pe măsură ce discuția noastră se derulează.
Ar putea fi acesta un exemplu radical privind puterea minții de a determina
creierul — chiar și un creier cu dimensiuni drastic reduse — să ducă la
îndeplinire comenzile?
Deepak Chopra
Rudolph E. Tanzi
Epoca de aur a creierului
Pentru a crea o epocă de aur pentru creierul tău, trebuie să folosești întrun
mod nou darul cu care te-a înzestrat natura. În fiecare zi, pășești în furtuna invizibilă a
activității electrice și chimice, care este mediul cerebral. Acționezi simultan
ca lider, inventator, dascăl și utilizator al propriului creier.
Ca lider, dai ordine zilnic creierului tău.
Ca inventator, creezi în interiorul creierului noi căi și conexiuni, care
n-au existat ieri.
Ca dascăl, îți antrenezi creierul să învețe noi deprinderi.
Ca utilizator, ești responsabil de păstrarea creierului în stare bună de
funcționare.
Lider. Ordinele pe care le dai nu sunt doar comenzi de computer, precum
„șterge” sau „derulează până la sfârșitul paginii”. Acelea sunt comenzi
mecanice încorporate într-o mașină. Ordinele tale sunt receptate de un
organism viu, ce se schimbă în fiecare clipă în care trimiți o instrucțiune. Dacă
îți zici „vreau același bacon cu ouă ca și ieri”, creierul nu se schimbă deloc.
Dacă, în schimb, gândești „ce mai mănânc azi la micul dejun, aș vrea ceva
nou”, dintr-odată accesezi un rezervor de creativitate.
Dascăl. Rădăcinile cunoașterii nu se află în fapte, ci în curiozitate. Un
dascăl inspirat poate schimba pentru totdeauna un învățăcel, insuflându-i
curiozitate.
Deepak Chopra
Rudolph E. Tanzi
Călătorie spre tine
„Dacă unul dintre voi are o sută de oi şi pierde una, îşi va lăsa cele nouăzeci şi
nouă de oi pe câmp pentru a se duce după aceea care s-a pierdut, şi nu se va întoarce
până ce n-o va găsi?”
Luca, l5,4
„W. Când vei pleca înspre Itaca, fie-ţi lunga călătorie plină de aventuri, plină de
învăţăminte. Nu te teme de Lestrigoni şi de Ciclopi, nici de furiosul Poseidon; nu-i vei
întâlni în drumul tău dacă te vei înălţa cu gândul, dacă simţirea-ţi nicicând nu îţi va
părăsi trupul şi spiritul. Lestrigoni şi Ciclopi, nici furiosul Poseidon nu îţi vor ieşi în
cale dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet, dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea
paşilor lor. Sper ca drumul să-ţi fie lung, Fie-ţi multe dimineţile de vară, Iar plăcerea
de a zări primele porturi Să-ţi aducă o bucurie de nespus. Încearcă să vizitezi emporiul
Feniciei, culege tot ce e mai bun. Du-te în oraşele Egiptului, învaţă cu un popor ce
are-atâtea să te-nveţe.”
Konstantinos Kavafis (l863-l933)
În maşină, am spus că pusesem punct primei versiuni a cărţii mele. Când am început să suim
amândoi una dintre crestele Pirineilor, pe care o consideram sacră şi unde trăisem deja clipe extraordinare, am întrebat-o dacă nu voia să ştie care era tema centrală sau titlul; ea mi-a răspuns că i-ar fi plăcut
mult să întrebe, dar că din respect pentru munca mea nu spusese nimic, fusese doar mulţumită, foarte
mulţumită.
Eu i-am spus atunci titlul şi tema centrală. Ne-am continuat drumul în tăcere şi, la întoarcere, am
auzit un foşnet; era vântul care se apropia, trecând peste vârfurile copacilor desfrunziţi, coborând până la
noi, făcând ca muntele să-şi arate din nou puterea şi magia.
Imediat a venit şi zăpada. M-am oprit şi am rămas contemplând clipa: fulgii căzători, cerul plumburiu, pădurea, ea alături de mine. Ea, care mi-a fost totdeauna alături, totdeauna.
PAULO COELHO
Iubita aceea
— Ai iubit-o, nu-i așa?
El a oftat.
— Cum pot să vă răspund? Era nebună.
Își trecu mâna prin păr.
Dumnezeule, cât era de nebună, în fiecare zi era o femeie diversă.
Câteodată întreprinzătoare, câteodată jenantă.
Câteodată exuberantă, altădată timidă. Nesigură dar și determinată. Dulce și arogantă. Era o mie de femei în una, dar mirosul era întotdeauna același: inconfundabil. Aceasta a fost singura mea certitudine în ceea ce o privea.
Când zâmbea, știa că mă putea fraieri cu zâmbetul acela. Când zâmbea, nu mai înțelegeam nimic. Nu mai puteam să vorbesc sau să mă gândesc. Nimic, zero. Exista doar ea acolo.
Era nebună, o nebună.
Uneori plângea.
Se spune că în acest caz femeile vor doar o îmbrățișare. Nu. Ea era nervoasă.
Nu știu unde este acum, dar pun pariu că încă este in căutare de vise.
Era nebună, o nebună.
Dar am iubit-o până la nebunie.
Charles Bukowski
Copilul din noi
Copilul din noi face multe pentru a nu mai retrăi ofensele și rănile pe care le-a adunat în copilărie. În paralel, tânjește în continuare să i se împlinească dorințele de siguranță și recunoaștere care în copilăria lui s-au manifestat prea puțin timp. Temerile și dorințele noastre acționează în fundalul conștiinței. Pe plan conștient, suntem adulți independenți, care își croiesc singuri drum în viață. Pe plan inconștient, copilul din noi ne influențează decisiv percepția, simțirea, gândirea și acțiunile mult mai mult decât o face rațiunea noastră.
Pe plan inconștient, copilul din noi ne influențează decisiv percepția,
simțirea, gândirea și acțiunile mult mai mult decât o face rațiunea noastră.
S-a demonstrat științific că subconștientul este o instanță psihică extrem de
puternică, el cuprinzând experiențele și acțiunile noastre până în proporție
de 80–90%.
Acest lucru poate fi explicat printr-un exemplu: Michael are mereu accese
de furie când partenera lui de viață, Sabine, uită un lucru important pentru
el. Recent, a uitat să-i cumpere ciocolata preferată, iar el, efectiv, a explodat
de furie. Sabine a rămas șocată – pentru ea era doar o ciocolată, pentru
Michael, părea că lumea se sfârșise. Ce s-a întâmplat?
Michael nu-și dă seama că, de fapt, copilul din el simte că Sabine nu e
suficient de atentă la el și nu-l respectă îndeajuns atunci când aceasta uită
să-i cumpere ciocolata preferată. El nu știe că motivul furiei sale exagerate
nu este Sabine sau ciocolata uitată, ci o rană din trecut ascunsă adânc în el,
respectiv faptul că mama sa nu i-a luat în serios dorințele în copilărie. Din
păcate, Sabine a pus sare pe rană omițând ciocolata. Însă, pentru că Michael
nu e conștient de legătura dintre experiența avută cu mama lui și reacția lui
față de Sabine, are un control redus asupra sentimentelor și
comportamentelor sale. Cearta legată de ciocolată nu e singurul conflict de
acest gen în relația lor. Michael și Sabine se ceartă adesea din motive
banale, pentru că nici unul dintre ei nu e conștient de ceea ce se petrece cu
adevărat . Pentru că și Sabine, la fel ca Michael, e tributară copilului din
ea. Copilul din ea este foarte sensibil la critici și acționează ca atare pentru
că, în trecut, rareori își putea mulțumi părinții. Atunci, ea se simte mică și
neînsemnată și reacționează în consecință, arătându-se ofensată și rănită.
Uneori, amândoi se gândesc că ar fi mai bine să se despartă, fiindcă se
ceartă frecvent pentru nimicuri și se rănesc reciproc, foarte profund, prin
aceste certuri.
Dacă ar putea observa nostalgiile și rănile copiilor din ei, ar putea face
schimb de idei pe acest subiect, în loc să se certe, aparent din cauza
ciocolatei uitate sau a criticii excesive. Atunci ei s-ar înțelege, cu siguranță,
mult mai bine și s-ar apropia mai mult unul de celălalt, în loc să se atace
reciproc.
Stefanie Stahl
Puterea imaginației
Nu toată lumea poate vedea cu ochii minții scene și eveni‑
mente cu claritatea fotografiilor, însă cu toții avem capacitatea de
a invoca imagini cu diverse grade de claritate. De exemplu, dacă
ești întrebat câte ferestre are casa ta, cu siguranță vei putea vedea
cu ochii minții casa, pentru a le număra.
Numeroși sportivi celebri își coregrafiază în minte imaginile,
până să acționeze. De exemplu, campionii la schi se imaginează
negociind aproape fiecare centimetru de pârtie, campionii la
tenis își imaginează cum execută lovituri de succes, iar balerinele
și gimnastele își exersează mișcările la fel de mult în minte și la
repetițiile reale.
Ajungem astfel la ceva foarte simplu, dar extrem de eficient.
• Dacă vrei cu adevărat să reușești în ceva, imaginează‑ți iar
și iar că faci acel lucru cu succes.
Desigur, aici e vorba de vizualizarea succesului care ne
stă în putere. Nu vei reuși să faci imposibilul, oricât ai exersa
vizualizarea.
Arnold Lazarus, Clifford Lazarus
Ce să-ți spui când vorbești cu tine
Mai mult sau mai puțin, vorbim permanent cu noi înșine.
Creierele noastre sunt mereu active și o mare parte a activității lor
se rezumă la a ne vorbi despre noi. Această „discuție cu sinele“ se
desfășoară silențios, desigur, în intimitatea minții noastre.
Întocmai ca afirmațiile făcute de alți oameni, afirmațiile noas‑
tre interioare ne pot afecta semnificativ. Din păcate, numeroși
oameni își fac viața grea vorbindu‑și cu asprime și răutate, poate
din cauză că părinții critici, profesorii sau alții i‑au făcut să
creadă despre sine multe lucruri negative. Tu te numeri printre
oamenii aceștia care se critică singuri?
Caracterul negativ al vorbirii cu sine însuși conduce, de obi‑
cei, la anxietate și depresie și poate avea și alte rezultate neferi‑
cite.
Din fericire, și situația inversă e valabilă. Discuțiile pozitive
cu sine vor tinde către atingerea rezultatelor dorite și vor genera
sentimente benefice.
Nu uita, diferența dintre nesăbuit și înțelept nu e că înțeleptul
nu face greșeli. Mai degrabă este aceea că înțeleptul învață din
greșelile sale, în loc să își spună că e prost că le‑a făcut. Ce e im‑
portant de reținut:„Spune‑ți ție ce ai vrea să îți spună alții“.
Arnold Lazarus, Clifford Lazarus
Despre unele alegeri
Auzzzi!?...
Dacă alegi o femeie cu serviciu, trebuie să accepți că nu poate să conducă casa cu normă întreagă.
Dacă alegi o gospodină care să aibă grijă de tine și să gestioneze complet casa, trebuie să accepți că nu face bani și va trebui să o întreții.
Dacă alegi o femeie supusă, trebuie să accepți că ea depinde doar de tine.
Dacă alegi să fii cu o femeie curajoasă, trebuie să accepți că este dură și are propriile gânduri și acțiuni.
Dacă alegi o femeie frumoasă, trebuie să accepți și cheltuielile.
Dacă alegi să fii cu o femeie grozavă, trebuie să accepți că este dură, tranșantă și fermă.
Dacă alegi să fii cu o femeie independentă financiar, trebuie să accepți că și, ea va lua decizii!
Dacă dorești o femeie deșteaptă, trebuie să accepți că nu îi poți spune tu, totdeauna ce să facă.
Dacă dorești o mamă perfectă, trebuie să înțelegi că nu poate fi femeia aceea irezistibilă pe care o dorești pentru tine, în fiecare noapte.
Dacă dorești o mâncare delicioasă în fiecare zi, trebuie să accepți că ea nu poate mirosi a parfum în fiecare moment al zilei.
Dacă dorești să fie o femeie frumoasă, trebuie să înțelegi că are nevoie de timp pentru toate aceste lucruri pe care tu le-ai vrut.
Dacă dorești să fie o femeie înțelegătoare și blândă, trebuie să înțelegi că are și, ea nevoie de relaxare!
Nici o femeie nu este perfectă!!! Deci, fiecare femeie are propriul ei lucru bun care o definește cine și ce este și, ce o face unică în felul ei.
Cea mai mare greșeală pe care o fac femeile este să spună...
Se va schimba!
Cea mai mare greșeală pe care o face un bărbat este să spună...
Ea nu va pleaca niciodată!"
Charles Bukowski
Una din cărțile mele de suflet... despre cei care gandesc preponderent cu emisfera dreaptă
Oamenii vin la consultație când au probleme pe plan personal sau în cel al relațiilor. Dificultățile lor provin, în general, din
două surse:
– greutăți din perioada copilăriei: lipsa de încredere în propriile forțe, dificultăți de afirmare de sine, o incorectă gestionare a emoțiilor, teama de eșec, de conflict sau de abandon… În aceste cazuri, sunt indicate ședințele de dezvoltare personală, care funcționează destul de bine.
– în anturajul lor personal sau de la serviciu există o persoană cu un „caracter dificil“, care literalmente le îngreunează viața. Poate fi vorba despre partenerul de viață, despre
unul dintre părinți, un superior ierarhic sau un coleg…
Uneori este un simplu vecin, care le transformă viața într-un infern. Așadar, apelează la mine fiindcă sunt în căutarea unor instrumente de comunicare.
În timp, după ce am ascultat o mulțime de povești, am ajuns
la concluzia că greutățile pe care le întâmpină în relația cu aceste
persoane „dificile“ trec dincolo de o simplă problemă de comunicare. Cu oamenii normali, chiar dacă nu au neapărat un caracter frumos, ajung într-un final la o soluție, un aranjament, un
compromis… în fine, ceva care să rezolve problema. nipulatorii nu funcționează niciun instrument de comunicare.
Din contră, încercările de a rezolva o situație nu fac decât să o
agraveze. Pacienții mei se confruntă sistematic cu minciuni, cu
răutăți, cu negare, culpabilizare, șantaj emoțional, amenințări…
Persoana „dificilă“ refuză să își asume chiar și cea mai mică responsabilitate în ceea ce privește eșecul interacțiunii. Răutatea sa
este atât de insidioasă încât multă vreme nu iese la suprafață,
decât spre final, când devine deja flagrantă. Cel mai mult m-a
surprins faptul că poveștile pacienților mei sunt aproape identice, ca și cum mi-ar vorbi toți despre același individ. În plus, de
fiecare dată prezintă aproape aceleași simptome, cele care denotă o hărțuire clasică: o supradoză de stres, cu toate consecințele
sale… o culpabilitate maladivă, o angoasă aproape permanentă
și, mai ales, un spirit confuz și împrăștiat.
Datorită asemănărilor întâlnite de la o poveste la alta am putut reconstitui portretul robot al acestei persoane cu un „caracter
dificil“. În cartea Échapper aux manipulateurs, l-am descris ca pe
un individ care minte, care se contrazice, este de rea-credință,
propovăduiește falsul pentru a afla adevărul, care reproșează
tot timpul câte ceva, care pe sine nu se pune niciodată sub semnul întrebării… Lista caracteristicilor manipulatorilor și faptele
lor ar putea umple, așadar, o carte întreagă. Cititorii mi-au confirmat justețea observațiilor mele, spunându-mi: „Am început
să vă citesc cartea cu un marker fosforescent în mână și am subliniat atât de multe rânduri încât am colorat toate paginile! E
incredibil, parcă mi-ați povestit viața… e ca și cum ați trăit lângă
mine. Tot ceea ce ați scris acolo e adevărat, exact cum se comportă cu mine manipulatorul acela!“
Christel Petitcollin
Două fețe! Nu este vorba despre două fețe, ci despre o mască și o față. Fața prietenoasă nu există, ea fiind doar o mască, pe care și-o pune fiindcă și-a făcut în prealabil niște calcule.
Un manipulator are două fețe.
Faptul că are două fețe este principala trăsătură a unui manipulator.
La ședințele de terapie, acest criteriu este validat în
100% din cazuri. „Spuneți că are două fețe?“, „Ah, da! Exact!“ În
plus, toți autorii care scriu despre acest subiect au căzut de acord
asupra acestui punct.
Prima dintre fețele manipulatorului este foarte simpatică și
foarte drăguță. Ea se adresează celor din exterior. Nu apare decât atunci când există un public sau când manipulatorul se află
în faza de seducție. Cea de-a doua este morocănoasă și crudă.
Cu cât va trece mai mult timp, cu atât va deveni mai urâtă. Ea
este rezervată cercului de apropiați. În general, doar victima o
vede. Este și unul dintre motivele pentru care nu îndrăznește să
vorbească despre răutatea celui care o manipulează. Știe că cei
care nu îi văd decât fața simpatică nu o vor crede. Câțiva dintre
pacienții mei au reușit întâmplător să fotografieze privirea plină
de ură pe care le-o aruncaseră cei care îi manipulau și care îți
dădea realmente fiori! Era exact privirea plină de răutate cu care
vă fixau cei care vă hărțuiau în curtea școlii ca să vă intimideze.
După ani și ani, ea funcționează la fel de bine. Și-atunci, de ce să
nu te lipsești de ea?
Conceptul celor „două fețe“ este, după părerea mea, prima
greșeală pe care o facem în ceea ce îi privește pe manipulatori.
Nu este vorba despre două fețe, ci despre o mască și o față. Fața
prietenoasă nu există, ea fiind doar o mască, pe care și-o pune
fiindcă și-a făcut în prealabil niște calcule. Da, știu, e greu să recunoașteți așa ceva. Cu toate acestea, amintiți-vă că, la școală,
copilul manipulator era deja capabil să aibă la comandă o figură
angelică sau, dimpotrivă, demonică, iar la vremea aceea știați
foarte bine că nu e sincer.
Christel Petitcollin
Captarea informațiilor din mediul înconjurător a persoanelor care își folosesc cu preponderență emisfera dreapta.
Informațiile din mediul înconjurător sunt captate de ființa umană prin intermediul celor cinci simțuri. Știm că există persoane care nu aud sau care nu văd foarte bine. Cu toate acestea,
ne imaginăm că avem cu toții aceeași percepție asupra realității.
De fapt, nu este deloc aga. Felul în care privim lumea este unic și subiectiv.
Puneți zece persoane să viziteze o locuința - aceeași.
Rugați-le apoi să descrie detaliat cum au perceput locul - și veți
avea impresia că au vizitat zece apartamente diferit.
Fiecare preferă propriul canal senzorial.
Un individ care iși folosește preponderent latura vizuală se va focaliza pe ceea ce se
vede și va lua în calcul latura estetică, culorile, luminozitatea;
panorama etc.
O altă persoană, ccare se bazează pe auz, va găsi
locul calm sau zgomotos. Kinestezicii vor vorbi despre căldură,
despre spaliu sau despre confort.
Alții, care au simțul mirosului
mai dezvoltat iși vor aduce aminte despre o aromă de tutun sau
despre aerul închis din încăpere. Astfel, fiecare va alege o parte
a realității - cea pe care o considera importantă și demnă de interes
- și va trece cu vederea restul.
În acelagi mod, fiecare vizitator
va atribui o oarecare intensitate senzațiilor colectate. o
persoană va găsi poate locul, „puțin cam zgomotos, alta, foarte
zgomotos", iar alta nu va acorda nicio atenție zgomotelor în
sine. Nu în ultimul rand, fiecare va selecta anumite informalii pe
care le consideră necesare și suficiente ca să iși facă o idee referitoare
la locul respectiv. Cei care gandesc folosindu-și preponderent
emisfera dreaptă a creierului captează și surprind mai multe
informații decât indivizii obișnuiți, cu o intensitate mult mai
mare.
Dacă o asemenea persoană vizitează un loc, iși va aminti mult mai multe detalii decât
restul oamenilor și va fi atentă la lucruri cât se poate de mărunte,
cărora nimeni altcineva nu le acordă atenție.
Christel Petitcollin
Climatul de dominație- Partea I
Îndoiala
Prima cheie a acestei capcane este să semeni îndoieli, astfel
încât persoana pe care vrei să o manipulezi să își piardă treptat
certitudinile. Obiectivul pe termen lung este înlocuirea reperelor interioare și a viziunii sale obiective asupra realității cu logica manipulatorului și cu percepția lui trucată asupra lumii.
Negarea
Următorul pas este negarea. „Nu este adevărat!“, „Ai visat!“,
Deoarece manipulatorii folosesc minciuna fără rușine, ne putem confrunta cu negarea lor totală, chiar în fața unor fapte dovedite. Am
întâlnit un astfel de caz în timpul unei ședințe de terapie cu un
cuplu. Tocmai le oferisem căi foarte concrete pentru a restabili
comunicarea între ei și se impunea să le urmeze! Exercițiile de
comunicare pe care le-am propus erau foarte simple și practice,
dar înainte de a încheia consultația, la ușă, soțul mi-a spus: „În
regulă, toate bune și frumoase, dar totul este teorie. Dacă ne-ai fi
putut oferi soluții cu adevărat concrete, ne-ar fi ajutat mult mai
mult“.
Supralicitarea informaţiilor
Joacă rolul marelui misterios care știe lucruri pe care nu vi le poate dezvălui, fie are o sursă de informații sistematic superioară. De fapt, dacă-l auziți, acesta știe totul despre toate,
se preface că are relații peste tot și din moment ce obține informațiile de la elite, de la oameni cu care nu vă puteți măsura, informațiile lui sunt, evident, mai valoroase decât ale voastre.
Devalorizarea
Devalorizarea este una dintre cele mai efi ciente metode de a
face pe cineva să se îndoiască de valoarea lucrurilor și, de asemenea, de propria valoare. O persoană manipulatoare va afișa
un dispreț suveran pentru tot ceea ce considerați important,
mergând până la a vă obliga să vă modifi cați prioritățile sau
chiar să renunțați la criteriile pe care cu altă ocazie le considerați
importante.
Minimizarea
Cu câțiva ani în urmă, m-am întâlnit în oraș cu unul dintre
cunoscuții mei care, aparent foarte amabil, m-a întrebat despre
buna desfășurare a activităților mele profesionale: „Micile tale
conferințe funcționează încă?“ Apoi: „Și micile tale broșuri se
vând încă bine?“ Și în sfârșit, bănuitor, pe tonul: „Hai, mie poți
să-mi mărturisești, chiar poți să trăiești din meseria ta?“ Pentru a minimiza, sunt foarte utile toate diminutivele, precum și anumite cuvinte, ca de exemplu: „mic“, „un pic“, „abia“.
Christel Petitcollin
Climatul de dominație- Partea II
Batjocura
Manipulatorilor le place mult să ia în derâdere. Ridiculizează
tot ce pot, nu ezită să vă rănească, iar atunci când vă supărați, vă
acuză că nu aveți simțul umorului. Batjocura este o formă vicleană de agresivitate.
Revendicați-vă cu fermitate dreptul de a nu fi răniți, atunci când vă batjocoresc. „Da, sunt sensibil la acest subiect și chiar sunt susceptibil, dacă vrei. Acum că știi că mă doare, poți evita să râzi când
vine vorba despre el!“ Manipulatorul va ignora, probabil, cererea voastră, dar vă veți simți mai bine pentru că ați luat poziție.
Etichete și porecle
Etichetele și poreclele sunt o extensie a bătăii de joc. „Doamna feministă“ sau „Domnul știe tot“ sunt folosite pentru a face
oamenii să se îndoiască de imaginea pe care le-o arată semenilor. În mod similar, o persoană numită prin apelative de genul
„acesta“ sau „puicuța mea“ va fi cu greu luată în serios de alții.
Minciuna și reaua-credință
În cele din urmă, manipulatorii folosesc cu măiestrie minciuna și reaua-credință. Dincolo de simpla negare, despre care am
vorbit mai înainte, un manipulator minte cu nerușinare și într-un mod atât de înverșunat, încât rămânem siderați. Va continua să nege, chiar și când va fi confruntat cu fapte, cu probe, în
fața actelor juridice, în fața raportului executorului judecătoresc.
Inversiunile
Manipulatorii dispun de mecanisme de proiecție incredibil
de puternice. Vă vor atribui toate intențiile lor, vă vor trata ca pe
un hoț, înșelându-vă, vă vor face mincinoși, mințindu-vă în față,
manipulatori, manipulându-vă. Aceste mecanisme de proiecție
pot crea răsturnări ale imaginii. Sunt adevărați iluzioniști și prestidigitatori. Așadar, manipulatorii stăpânesc arta de a revendica lucruri și de a le obține, făcându-te să crezi că tu ești cel care
cere și că ei sunt cei generoși, întrucât răspund cererii.
Sindromul Stockholm
Cum să explici o atitudine pozitivă față de niște bandiți periculoși? Ei bine, se pare că, separați de lume, slăbiți de
șocul sechestrării, ostaticii dezvoltă treptat un sentiment de încredere, apoi de recunoștință față de răpitorii lor și ajung să le fi e
recunoscători pentru faptul că i-au lăsat în viață, privindu-i ca pe niște adevărați salvatori. Apoi, calea este liberă pentru o spălare a creierului reală, facilitată de pierderea oricărui simț critic.
„Rațiunea celor mai puternici este întotdeauna cea mai bună“, a
conchis deja Jean de La Fontaine, cu mai bine de trei sute de ani
în urmă și, într-adevăr, așa ar putea fi rezumat procesul prin
care se instalează sindromul Stockholm. În mod similar, plasată
în condiții extreme de manipulare, victima adoptă aproape în
mod natural logica atacatorului. Îi preia reperele și ajunge să
gândească precum el. Acesta este motivul pentru care mecanismul paradoxal al sindromului Stockholm poate fi găsit și în
multe cazuri de maltratare. Este surprinzător și șocant să vezi că
o victimă a unui tratament degradant, fi e că este vorba despre o
femeie abuzată sau despre un copil bătut – de pildă – sprijină
logica perversă a torționarului său și devine cel mai înfocat apărător al acestuia.
Christel Petitcollin
Creierul drept în țara creierelor stângi- Două sisteme de gândire opuse sau complementare?- Partea a 1-a
Referitor la creier, gândiți mai degrabă cu
emisfera stângă sau cu cea dreaptă?
Această viziune schematică a funcționării creierului în funcție de două emisfere distincte (chiar dacă cercetările și studiile
actuale arată că realitatea este mult mai complexă și că există
numeroase conexiuni și interacțiuni între cele două) permite diferențierea a două moduri de funcționare pe care le întâlnim în
viața de zi cu zi. Deși oarecum simplistă, are meritul că ne ajută
să înțelegem de ce anumite persoane se simt diferite de cei din
jur, atât în ceea ce privește personalitatea, cât și acțiunile lor.
„Creierele stângi“ – logice și analitice
Persoanele care își folosesc cu precădere emisfera stângă a
creierului sunt logice, analitice și au capacitatea de a gestiona și
a conduce eficient. Pentru fluiditatea citirii, le vom numi „creiere stângi“. Ele descompun și analizează problemele pentru a le
rezolva, au o gândire secvențială, urmează un plan precis, sunt
atente la detalii, cu riscul de a-și diminua capacitatea de a avea
o vedere de ansamblu.
Pentru ei, există o singură manieră de a proceda, cea
bună, iar orice altă modalitate nu reprezintă decât o pierdere de
timp. Apreciază mediile structurate, pe care le cunosc și care nu
se schimbă foarte mult; le place să încadreze totul în categorii,
preferă răspunsurile raționale și explicite, dar și directe, concise
și structurate. Trec de la concret la abstract. Mulți conduc companii, fiindcă spiritul lor analitic și logic le conferă o mare capacitate de înțelegere a problemelor, în condițiile în care au sânge
rece și rămân cu capul pe umeri. Așadar, funcționează într-o
manieră total opusă celei a „creierelor drepte“. În încercarea de
a descrie modul lor de gândire, Béatrice Millêtre vorbește despre funcționarea de tip „frânghie cu noduri“, iar Christel Petit-
DOUĂ SISTEME DE GÂNDIRE OPUSE SAU COMPLEMENTARE?
collin îi numește „indivizi a căror gândire se încadrează în norme“. Pot avea un mare potențial intelectual din punct de vedere
analitic și logic, nefiind însă nici creativi, nici inovatori, spre deosebire de „creierele drepte“
Myriam Ogier
Creierul drept în țara creierelor stângi- Două sisteme de gândire opuse sau complementare?- Partea a 2-a
Referitor la creier, gândiți mai degrabă cu
emisfera stângă sau cu cea dreaptă?
Această viziune schematică a funcționării creierului în funcție de două emisfere distincte (chiar dacă cercetările și studiile
actuale arată că realitatea este mult mai complexă și că există
numeroase conexiuni și interacțiuni între cele două) permite diferențierea a două moduri de funcționare pe care le întâlnim în
viața de zi cu zi. Deși oarecum simplistă, are meritul că ne ajută
să înțelegem de ce anumite persoane se simt diferite de cei din
jur, atât în ceea ce privește personalitatea, cât și acțiunile lor.
„Creierele drepte“, rapide, inovatoare, intuitive,
atipice și emotive
Daniel
Kahneman, specialist în psihologie cognitivă și în economie
comportamentală, profesor emerit la Universitatea Princeton,
laureat al Premiului Nobel pentru economie, în anul 2002, pentru lucrările sale referitoare la judecată și la procesul de luare a
deciziilor, a studiat îndeaproape cele două viteze de gândire:
sistemul 1, cel al iepurelui sau „creierul drept“ versus sistemul 2,
cel al țestoaselor sau „creierul stâng“. Cei din prima categorie au
un potențial creativ și inovator, pe care cei din a doua categorie
îl pot exploata în beneficiul personal. Însă la fel ca în cazul propriilor mâini, avem nevoie de ambele emisfere dacă vrem să fim
cât mai eficienți. Și, la fel ca mâinile, fiecare dintre cele două
emisfere are funcțiile sale specifice.
Cei care gândesc folosindu-și preponderent emisfera dreaptă
a creierului sunt personalități ieșite din comun, capabili să judece situațiile din unghiuri complet noi, să gândească altfel – out of
the box, cum spun anglosaxonii.
Aceste „creiere drepte“ sunt interesante în mod deosebit
pentru anumite structuri, dar deranjează altele, fiindcă modul
lor de gândire este o sfidare la adresa ordinii deja stabilite. De
foarte multe ori au gusturi eclectice și pasiuni care evoluează
sau se schimbă. Vor să se ocupe direct de probleme, dar nu sunt mereu ascultați. Pot fi penalizați și chiar respinși
destul de dur de sistemele care vor să rămână așa cum sunt.
Dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus, înseamnă că vă folosiți mai mult emisfera dreaptă a creierului și că aveți următoarele trăsături: o viziune globală și intuitivă asupra lucrurilor,
rodul mai multor asocieri inconștiente și simultane, care duc la
o înțelegere și la o interpretare rapidă a contextelor. Modul vostru de gândire, de tip arborescent, provoacă o mulțime de idei,
ceea ce vă poate da senzația de confuzie. Însă odată ce vă puneți
în ordine ideile, puteți înțelege situațiile și problemele din mai
multe unghiuri și în complexitatea lor. Inteligența voastră, cu totul ieșită din comun, nu face neapărat din voi niște genii, dar aveți cu siguranță un spirit original,
care și-a păstrat toată prospețimea. De aceea nu vom folosi în
cartea de față termenul „supradotat“, fiindcă el descrie o persoană excepțional de înzestrată, acest lucru fiind și vizibil. În plus,
suscită și o oarecare respingere din partea celor care nu se recunosc în această sintagmă, mai ales dacă au avut nenumărate eșecuri. Vom prefera așadar termeni precum „creier drept“, „atipic“, „intuitiv“, „inovator“, „neurodreptaci“, „lebădă“, „cu un
înalt potențial de inovare“… termeni care descriu profiluri și tipuri de inteligență diferite. Cei mai mulți dintre voi nu știu că
aparțineți acestei categorii. Fiindcă simțiți nevoia să combateți
ideile false, nu străluciți în mod deosebit, iar uneori chiar îi deranjați pe alții. Câteodată deveniți invizibili, fiindcă nu sunteți
conștienți de talentele cu care ați fost înzestrați și, prin urmare,
nici nu vi le puteți exploata. Ați putea fi comparați cu niște diamante brute care, odată tăiate corect, ar străluci extraordinar de
tare. Însă atât timp cât nu vă identificați ca atare, nu veți avea
nimic de câștigat, vă veți simți mereu diferit și respins și veți
avea o mulțime de eșecuri și de decepții.E posibil ca unii dintre
voi să aveți sentimentul că sunteți chiar retardați, proști sau ciudați (bipolari ori nebuni) și nu veți înțelege de ce nu funcționați
ca toată lumea. De aici vine și interesul față de cunoașterea unor
asemenea personalități. În realitate, deși funcționează mai mult sau mai puțin la fel, personalitățile și parcursul lor de viață, maniera de a se
adapta la mediul înconjurător diferă sensibil, în funcție de experiențele trăite în copilărie – mai exact, dacă această diferență a
fost percepută ca un atu sau ca o povară. Felul în care se compor-
tă deranjează adesea: celor din jur li se pare că fac totul mult
prea repede, se gândesc mult prea departe și sunt prea diferiți ca
să fie apreciați și ascultați.
Myriam Ogier
„Raporturi stranii. Oare gândirea extremă şi suferinţa extremă deschid acelaşi orizont? Oare a suferi înseamnă, într-un final, a gândi?“ Maurice Blanchot1
Ai avut întotdeauna capacitatea de a percepe, analiza şi înţelege lucrurile cu viteza fulgerului, dar şi cu o luciditate şi o profunzime ieşite din comun? Furtunile emoţionale fac parte din viaţa ta de zi cu zi, pentru că eşti hipersensibil şi trăieşti în permanenţă cu o imensă receptivitate emoţională? Îţi este practic imposibil să te opreşti din gândit? Eşti de o creativitate ieşită din comun? Ai ştiut mereu anumite lucruri înaintea celorlalţi, fără să ştii, de fapt, de unde le ştii? Te-ai simţit întotdeauna diferit, mai ales că cei din jur îţi lasă clar de înţeles că nu eşti ca ei? Ai o inimă mare cât Pământul şi trăieşti în empatie cu întreaga omenire, dar ştii mai bine ca oricine ce înseamnă să fii respins şi suferi că nu te înţelege aproape nimeni?
„Raporturi stranii. Oare gândirea extremă şi suferinţa extremă deschid acelaşi orizont? Oare a suferi
înseamnă, într-un final, a gândi?“
Maurice Blanchot1
• Ce confundăm: inteligenţa cu performanţa.
• Ce amestecăm: competenţele cu reuşita.
• Ce suprapunem: potenţialul cu eficacitatea intelectuală.
• Ce asociem: o inteligenţă elevată din punct de vedere cantitativ (aceea a celor mai inteligenţi decât norma), dar adaptată exigenţelor mediului, şi o inteligenţă diferită din punct de vedere
calitativ, al cărei mod de funcţionare poate fi un izvor de suferinţe şi eşecuri, aceea a supradotaţilor (inteligenţi, de altfel).
• Ce uităm: a înţelege, a analiza, a memora rapid nu înseamnă
că persoana respectivă știe și gestionează corect totul.
• Ce minimalizăm: inteligenţa extremă este strâns legată de
sensibilitatea extremă, dar și de receptivitatea emoţională extremă.
• Ce ascundem: hiperinteligenţa şi hipersensibilitatea vulnerabilizează şi fragilizează.
• Ce ignorăm: a simţi şi a percepe cu o luciditate ascuţită toate
componentele lumii materiale şi ale relaţiilor umane generează
o reactivitate emoţională constantă, sursa unei anxietăţi difuze.
„Inteligenţa e bună, dar vine mai mereu la pachet și cu alte două-trei
chestii, mai puțin plăcute“, îmi explică Aurore. „Aş fi ales doar inteligenţa, căci e adevărat că este de ajutor! Dar cu restul e tare dificil de
trăit!
Jeanne Siaud-Facchin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu